Petrea - de George Coşbuc

9.0/10 - 176 de voturi
Petrea

Urlă Petre prins de trude

Şi răpus de munci.

Tată-său din coast-aude,

Stă mirat şi pari înşiră;

Iar ascultă, iar se miră,

Pleac-apoi pe lunci.

Ce ţi-e, Petre, cu strigarea?

Dat-au lupii-n oi?

Isprăvit-ai, poate, sarea?

Ai vătui de şarpe supte,

Ori opincile-ţi sunt rupte

Şi ţi-e dor de noi?

Adormii prin vale, tată,

Sub un tei bătrân.

Vântul s-a stârnit deodată

Şi-a tot nins pe mine floarea,

Până m-a îngropat ninsoarea

Şi mi-a intrat un şarpe-n sân.

Şi mă strânge, biet de mine,

Parcă-i lanţ de fier

Înveleşte-ţi, tată, bine

Cârpe groase până-n coate,

Pleacă-te în genunchi şi-l scoate

Tat-al meu, că pier.

Am să-l scot eu, nu te teme,

Capul să i-l crăp

Dar acum n-am, Petre, vreme.

Fânu-i ud pe coasta luncii,

Rag de sete-n brazdă juncii,

Cată să-i adap.

Urlă Petre prins de trude,

Urlă-n chip păgân.

Maică-sa din cas-aude,

Fir şi fus şi ghem aruncă

Şi-şi găseşte fiu-n luncă

Şarpe-având în sân.

Înveleşte-ţi în năframă

Mâna până-n cot

Că să nu te muşte, mamă!

Tu n-ai boi să duci la apă,

Fă-mi un bine şi mă scapă,

Că m-a rupt de tot.

Petre-al meu, tu muşti ţărână,

Vezi, că tot visam

Cum să prind eu şerpi cu mâna?

Fără mână nu mi-e bine,

Dar mi-e lesne fără tine,

Că băieţi mai am!

Urlă Petre prins de trude,

Url-acum murind.

Fata din grădină-aude

Cu cosiţa despletită

Şi cu inima sărită

Pleacă hohotind.

Şi de plânset mult se-neacă

Alergând grăbit

Şi soseşte şi se pleacă,

Şi sumesă până-n coate,

Ea din sân mirată-i scoate

Brâu întraurit.

Petrea râde, fata plânge;

Dar sărind de jos,

Vesel Petrea în braţe-o strânge:

Poartă-l sănătoasă, dragă,

Ca să-mi ştie lumea-ntreagă

Pe-omul credincios!