Poet şi critic - de George Coşbuc

7.0/10 - 125 de voturi
Poet şi critic

– „Ce ştiu nu vreau să ţin secret –

Te rog să laşi în pace muza,

Căci tu eşti cel mai prost poet

În Siracuza.

Troheii şchiopi şi iambii duri;

Şi nici nu ştii măcar să-i furi!”

Dar n-a sfârşit, căci Dionis,

Ca un al doilea Ajax mitic,

A râs de furie şi-a închis

În turn pe critic.

P-un biet Omer îl poţi nega;

Dar când e prinţ, e altceva.

Orice poet, ca rege-i prost;

Dar ca poet e orice rege

Un geniu cum puţini au fost!

Deci să-nţelege

De ce murind fu Nero trist,

Nu ca-mpărat, ci ca artist.

Şi bietul critic, otrăvit

D-ale slujbaşilor insulte,

Trei părţi din zi era silit

Mereu s-asculte

Toţi iambii despre cari a zis

Că-s cei mai proşti din câţi s-au scris.

Din zori de zi un sclav îi sta

La cap, citind până deseară;

Aşa şi ieri, şi azi aşa

Şi mâine iară.

Şi tot tavanul era scris

Cu versuri d-a lui Dionis.

Dar după ce-a trecut un an,

Slujbaşul vine şi-l vesteşte

Că-l iartă nobilul tiran,

Şi că-l pofteşte

Să meargă la palat curând.

Poetul l-a primit râzând.

– „Am versuri iar! Un nou volum,

Şi laude-mi spun toţi Zoilii.

Să vezi! Eu cred că fac acum

Mai buni dactilii.

N-am nici un vers pocit şi rău,

Şi-aş vrea s-aud cuvântul tău!”

Şi de pe sul, cu mult avânt,

Ies odele, încet, cu-ncetul.

Olimpic şi cu glasul sfânt

Citea poetul.

Curtenii, transportaţi, răspund:

– „Ce-artistic, ah! şi ce profund!”

– „Şi tu ce zici? M-am îndreptat?”

Polixen, tremurându-i paşii,

Spre uşă pleacă, resignat,

Privind slujbaşii:

– „E cheia temniţei la voi?

Haide, duceţi-mă înapoi!”