Poetul - de George Coşbuc

Sunt suflet în sufletul neamului meu
Şi-i cânt bucuria şi-amarul –
În rănile tale durutul sunt, eu,
Şi-otrava deodată cu tine o beau

Când soarta-ţi întinde paharul.
Şi oricare-ar fi drumul pe care-o s-apuci,
Răbda-vom pironul aceleiaşi cruci
Unindu-ne steagul şi lanul,

Şi-altarul speranţei oriunde-o să-l duci,
Acolo-mi voi duce altarul.
Sunt inimă-n inima neamului meu
Şi-i cânt şi iubirea, şi ura –

Tu focul, dar vântul ce-aprinde sunt eu,
Voinţa ni-e una, că-i una mereu
În toate-ale noastre măsura.
Izvor eşti şi ţinta a totul ce cânt –

Iar dacă vreodat-aş grăi vrun cuvânt
Cum nu-ţi glăsuieşte scriptura,
Ai fulgere-n cer, tu cel mare şi sfânt,
Şi închide-mi cu fulgerul gura!

Ce-s unora lucruri a toate mai sus
Par altora lucruri deşarte.
Dar ştie acel ce compasul şi-a pus,
Pe marginea lumii-ntre viaţă şi-apus,

De-i alb ori e negru ce-mparte!
Iar tu mi-eşti în suflet, şi-n suflet ţi-s eu.
Şi secole închidă ori deschidă cum vreau
Eterna ursitelor carte,

Din suflet eu fi-ţi voi, tu, neamule-al meu.
De-a pururi, nerupta sa parte!