Poetul - de George Coşbuc

7.0/10 - 193 de voturi
Poetul

Sunt suflet în sufletul neamului meu

Şi-i cânt bucuria şi-amarul –

În rănile tale durutul sunt, eu,

Şi-otrava deodată cu tine o beau

Când soarta-ţi întinde paharul.

Şi oricare-ar fi drumul pe care-o s-apuci,

Răbda-vom pironul aceleiaşi cruci

Unindu-ne steagul şi lanul,

Şi-altarul speranţei oriunde-o să-l duci,

Acolo-mi voi duce altarul.

Sunt inimă-n inima neamului meu

Şi-i cânt şi iubirea, şi ura –

Tu focul, dar vântul ce-aprinde sunt eu,

Voinţa ni-e una, că-i una mereu

În toate-ale noastre măsura.

Izvor eşti şi ţinta a totul ce cânt –

Iar dacă vreodat-aş grăi vrun cuvânt

Cum nu-ţi glăsuieşte scriptura,

Ai fulgere-n cer, tu cel mare şi sfânt,

Şi închide-mi cu fulgerul gura!

Ce-s unora lucruri a toate mai sus

Par altora lucruri deşarte.

Dar ştie acel ce compasul şi-a pus,

Pe marginea lumii-ntre viaţă şi-apus,

De-i alb ori e negru ce-mparte!

Iar tu mi-eşti în suflet, şi-n suflet ţi-s eu.

Şi secole închidă ori deschidă cum vreau

Eterna ursitelor carte,

Din suflet eu fi-ţi voi, tu, neamule-al meu.

De-a pururi, nerupta sa parte!