Popasul ţiganilor - de George Coşbuc

8.0/10 - 136 de voturi
Popasul ţiganilor

(după Geibel)

În noapte, sub poale de codru-nverzit,

E freamăt de glasuri, un tainic şoptit;

Ard galbene flăcări şi-n zare de foc

Vezi chipuri sinistre grămadă-ntr-un loc.

Ţiganii, drumeţi cei vecinici ei sânt!

Cu ochii de fulger, cu pletele-n vânt;

La Nilul cel galben departe născuţi,

Ei arşi sunt de soare, de vânturi bătuţi

Aproape de flăcări, pe pajişte stau

Bărbaţii sălbatici şi chiote dau,

Femeile-aleargă mâncare făcând

Şi umplu paharul şi-l poartă pe rând.

Ei cântece cântă şi basme îşi spun

Din vremuri mai bune c-un alt cer mai bun

Bătrâna ţigancă, acolo sub brazi,,

Descântece-nvaţă pe negri nomazi

Şi oacheşe fete se-nşiră la joc

În cerul cel magic al zării de foc,

Răsună ghitara fierbinte şi-ntins

Şi jocul se-ncinge sălbatic şi-aprins.

În urmă se culcă, odihnă cătând;

Le freamătă brazii s-adoarmă curând.

În vis, exilaţii pământului lor

Văd Sudul, o ţară, şi ei un popor.

Dar zorile roşii se varsă pe cer,

Frumoasele visuri fantastice pier.

Greu scârţâie carul, ei pleacă la pas –

Dar unde? O viaţă de drum şi popas!