Proclamarea independenţei - de George Coşbuc

8.0/10 - 127 de voturi
Proclamarea independenţei

Mare pentru noi e ziua, când tu, Mircea, la Rovine

Ai strivit păgânătatea ce s-a prins de piept cu tine,

Peste Dunăre azvârlind-o, iar pe morţii ei în iad!

Mari au fost şi-acele zile, când tu, vecinice Ştefane,

Ai înfrânt în multe locuri groaznicele-oştiri duşmane

Şi-ai văzut pierind turcimea ca şi frunzele ce cad.

Ah, dar voi vedea cum vine vântu-n unde, vine-ntruna

Tot mai tare, iar în urmă cum se va stârni furtuna,

Şi porni se va potopul cel a toate înecător!

Cine să ne fie scutul într-o vreme-aşa de-amară,

Cui să cerem ajutorul pentru neam şi pentru ţară,

Şi al cui vei fi prin veacuri, românescule popor?

Şi-a venit în urma noastră şi furtună-ntărâtată

Şi potopul larg! Iar mila Celui vecinic câteodată

Chiar de ne-nălţa pe-o clipă câte-un domn viteaz pe tron,

Noi eram ca rândunica în brumar, o prad-a morţii!

În zadar gemu prin aer, ca să schimbe pasul sorţii,

Spada lui Mihai Viteazul şi-a cumplitului Ion.

Dar virtuţile străbune nu s-au stins în voi cu totul

Oceanul ne cuprinse, însă l-am trecut cu-notul,

Cerul ne căzuse-n creştet, însă n-am murit sub el!

Ni s-a luminat văzduhul tot mai mult, şi-n urmă soare

Răsări din albe neguri, şi-ntr-o zi răzbunătoare

Prin ruine găsirăm mândră o coroană de oţel.

A cântat la Plevna tunul cântul sfânt al învierii

Precum clopotele cântă la-nceputul primăverii

Pe Christos mântuitorul ce se-nalţă din mormânt!

Iată ziua cea mai sfântă, cea mai mare dintre zile!

Multă vreme-ai stat deoparte, duh străbun, ca şi Ahile.

Dar când ai sărit în luptă, fost-ai fulger pe pământ!