Profeţie - de George Coşbuc

7.0/10 - 145 de voturi
Profeţie

Caligenes sfârşeşte moşia de arat;

O seamănă. Pe urmă roman adevărat

Dă goană-n urbea Romei să-ntrebe toţi augurii

Că da-vor zeii nobili rod bun semănăturii?

În Roma, cel mai vrednic augur, Aristofil,

E om cărunt, serveşte de când era copil,

Şi poate să-mblânzească şi viforul cu ruga.

La dânsul vine dară Caligenes în fuga,

Zicând: Aristofile, să-mi spui tu de va fi

An bun şi toamnă lungă, de pot nădăjdui,

Să secer grâne coapte şi pline-n spic? Păşeşte

La scândura-i augurul, ia bobi, îi rânduieşte

Vrăjind; apoi mai face cu băţul său figuri;

Îşi încruntă fruntea cu-atâtea încreţituri,

Dă roată prin odaie şi numără întruna

Pe unghii, roagă cerul cu stelele şi luna;

Mai face-un hocus-pocus şi-odată stă pe loc;

Se-ntoarce şi grăieşte cu tonul de proroc:

De cumva e sămânţa destul de roditoare

Şi bine semănată, la caz dacă e soare

Şi cald, pe câtă vreme sub brazde ea va sta,

Pe loc ce ploi mănoase şi calde vor uda

Câmpiile, îţi iese sămânţa toată plină;

Fii sigur că de cumva nu vei avea neghină

Şi alte ierbi, grâul va creşte ca un râu

La caz că n-o să bată furtuna peste grâu,

Rupându-i paiul; însă de vei avea norocul

În orice fel să-ţi aperi de cerbi şi vite locul,

Ca nu cumva să-ţi pască din grâu presupunând

Că piatra nu te-o bate, nici bruma, şi scăpând

De paseri să nu-ţi fure din boabe semănate

Oricum, orice… În fine, spun zeii că tu poate

Avea-vei grâu, căci anul va fi dintre cei buni;

Dar ţine minte bine: necopt să nu-l aduni!

Atunci ţi-or fi desigur grânarele înguste

De-or vrea din ceruri zeii să scapi fără lăcuste!