Prutul - de George Coşbuc

8.0/10 - 160 de voturi
Prutul

Prutule, tu vii turbat

Şi cu sânge-amestecat,

Şi n-ai pace şi-alinare

Şi n-ai loc cum vii de mare:

Ce ţi-e iar de spumegare?

Şi-aduci arme ghintuite,

Trupuri de voinici ciuntite,

Steaguri de oştiri păgâne

Şi cai roibi fără de frâne!

Iar de maluri tu izbeşti

Capete moldoveneşti

Şi prin rădăcini încurci

Bărbi cărunte, bărbi de turci!

Spune, Prutule, măi frate,

Spune-mi, ale cui păcate?

Aoleu! Voinic durut!

De când sunt pe lume Prut

Ce văzui n-am mai văzut!

Cât cuprinzi cu ochii-n zare

Numai tunuri, numai care,

Numai turci bătrâni călare,

Numai turci, numai cazaci.

Multă-i frunza pe copaci,

Dar de stai şi seama faci

Tot erau mai mulţi cazaci.

Barba lor bătea-le brâul

Şi ţineau cu dinţii frâul,

Pe-unde trec ei duc pustiul!

Şi când i-am văzut, creştine,

Că iau calea către mine,

Şi când le-am văzut mai bine

Ochii cu fulgerătura,

Pletele cu zbârlitura,

Bărbile cu-ncâlcitura,

Eu de maluri m-am izbit

Prins de friguri şi-ngrozit,

Că mi se negrea vederea

Şi mi se topea puterea

Şi-amărât stăteam ca fierea!

Dar când mă-ntorsei spre deal,

Maică, ce văzui pe mal!

Cât ai face cruce-o dată,

Măre iacă mi s-arată

Moldoveni, ştiuţii mei,

Prăfuiţi şi puţintei

Nici să nu te uiţi la ei

Şi veneau, veneau, veneau,

Turcii-n bărbi bolboroseau,

Că pe mal ei ce-ţi vedeau?

Vedeau fulgeru-n picioare,

Alb de arme lucitoare

Şi-nfrăţit cu sfântul soare,

Vedeau vodă bogdănesc:

Dare-ar Domnul să trăiesc

Să mai stau să-l mai privesc!

Zările alergându-le,

Vifor măsurându-le

Fulger despicându-le!

Calu-n vânt i se-ncurca

Prin urdii îmi fulgera,

Brazdă-n urmă-i revărsa,

Brazda roşie-nflăcărată

Tot cu sânge-amestecată

N-am mai văzut niciodată!

Iar cel vodă bogdănesc

Da năvală-n căzăcime,

Şi dă proaşca-n tătărime,

Iama prin ienicerime,

Şi prin deset năvălea

Desetul de mi-l rărea

Şi, pe turci cum îi izbea,

Zarea nu-i mai încăpea!

Şi-mi părea de-atâta bine

Că vedeam că vremea vine

Şi-au să-ncapă ei şi-n mine!

Aoleu, ce pui de leu!

Dragă-i fu lui Dumnezeu

Şi mult bine-a mai avut

Mama care l-a născut!

Că-l vedeam cum umblă roată.

Şi-alerga câmpia toată,

Luând gloată după gloată

Şi împingându-le mereu

Tot încoace spre-adâncul meu!

S-au încăierat pe mal

Om cu om, şi cal cu cal,

Şi din piepturi se izbeau

Şi cu dinţii se rupeau,

Şi grămezi-grămezi cădeau.

Morţii-mi închideau cărarea,

Sângele-mi mărea vărsarea,

Groaza-mi mai creştea turbarea.

Şi de-aceea vin urlând

Arme, steaguri aducând

Şi cai roibi fără de frâne

Şi stăpâni de oşti păgâne.

Şi de-aceea vin turbat

Mânios şi spumegat

Că de-atâta uluire

Nu mai pot să-mi viu în fire!