Şarpele-n inimă - de George Coşbuc

9.0/10 - 112 de voturi
Şarpele-n inimă

M-ai strâns ieri cu mânie-n crâng

De braţul stâng –

De ce mă spui la toţi că plâng?

„Să nu te văd cu vrun flăcău,

Că dai de rău!”

Dar ce, mă rog, sunt robul tău?

N-am plâns şi nu te lăuda!

Am plâns, ba da,

Dar nu pentru mustrarea ta!

M-au întâlnit aşa pe drum,

Mai ştiu eu cum,

Iar tu eşti mânios şi-acum!

Şi-a fost şi soră-ta cu ei;

Veneau tustrei,

Şi-am stat puţin, şi ce mai vrei?

N-am voie nici atât, eu nu?

Dar ce crezi tu,

Şi ochii să mi-i scot de-acu?

Ai răsărit ca din pământ –

Ei, Doamne sfânt,

Îţi sunt nevastă, soră-ţi sunt,

De nu mă laşi din ochi mereu?

Nu pot şi eu

Să mă întâlnesc cu cine vreau?

„De unde viu? Ce cat în prund?

Ce flori ascund?”

Eşti mamă tu, ca să-ţi răspund?

Şi uitându-te şi-n jos şi-n sus

Scrâşnind mi-ai spus:

„Săracă fată!” şi te-ai dus.

Săracă! Dar de ce să fiu?

Pe suflet viu,

Cu nici o vină nu mă ştiu.

Apoi de ce tot spui şi spui

Că, de tăcui,

E semn că vinovată fui?

Ce semn? Tăcui aşa mereu,

Că-mi fu cu greu,

Şi ce-ţi puteam răspunde eu?

De-aş fi jurat pe-un rai de sfinţi,

Tu, printre dinţi,

Mi-ai fi răspuns la toate: minţi!

Că şi ce nu-i şi nu-i, tu vezi!

Te-nveninezi,

Şi toate câte-ţi par le crezi!

Şi-am plâns şi ieri, gândeam că mor

Că-mi tot dai zor

Să-mi afli vina-n faţa lor.

De ce mă chinuieşti tu vrând?

De ce ţi-e în gând

Mereu să mă tot vezi plângând?

Vrăşmaş de veci de te-aş avea,

Tu n-ai putea

S-acreşti mai rău viaţa mea!

De-s rea, tu bate-mă să zac,

De-ţi e pe plac –

Dar nu-mi scorni şi ce nu fac!