Scara - de George Coşbuc

8.0/10 - 167 de voturi
Scara

Am găsit-o ieri în prun,

Dar să nu grăbiţi ocara!

I-am luat în pripă scara.

Ea mă-njură: Eşti nebun?

Pune scara!

Dacă-njuri, eu n-o mai pun!

Mai la urmă, pe-un cuvânt:

Să se lase sărutată

De atâtea ori deodată

Câţi fuştei la scară sânt.

Sărutată

Lăudat fii, Tată sfânt!

Unsprezece, spune ea;

Eu zic: Bine, pe credinţă:

Doar o fi având ştiinţă,

Scara câţi fuştei avea,

Pe credinţă

Asta e pierzarea mea!

Şi-o sărut mereu-mereu:

Orice-aţi spune, orice-aţi face,

Nu ştiu cum, dar mie-mi place

Să sărut aşa sunt eu!

Orice-aţi face,

Doar e dat de Dumnezeu!

Dar te uită! Azi mă duc

Pe la ei, şi iată scara!

Vrând să pui la cale ţara,

N-am de lucru şi m-apuc

Să-ntorc scara,

Şi când colo, stau năuc!

Dau să număr la fuştei

Uite-i, frate, doisprezece!

Şi-un cuţit prin piept îmi trece

Împlântat de mâna ei!

Doisprezece,

Iacă-mi moartea, dragii mei!

A greşit, îmi spuneţi voi?

Cum de n-a greşit să-mi spuie

Treisprezece? Să mai suie,

Nu să-mi facă mai vreo doi!

Nu să-mi spuie

Că e miercuri, când e joi!

Zici că poate n-a ştiut

Când vorbea din prun cu mine?

Dar i-a numărat ea bine

Scoborându-i şi-a tăcut!

Nu de mine,

Mi-e de dânsa, ce-a făcut!

M-a scurtat aşa, ştiind!

Dacă-i fire mincinoasă,

Ce folos e că-i frumoasă?

Maica mea, auzi! S-o prind

Mincinoasă!

N-o mai cred, s-o văd murind!