Scut şi armă - de George Coşbuc

9.0/10 - 158 de voturi
Scut şi armă

Domnul sfânt să ne iubească,
Şi-al său Duh ocrotitor
Plin de pace să plutească
Peste ţara Româneasca

Şi-al românilor popor!
Noi prin vremi ce ne-ncercară
Altă armă n-am avut
Numai dragostea de ţară

Ce strămoşii ne-o lăsară,
Şi pe Sfântul Domn de scut.
Dar ne-a fost destul atâta!
Fruntea sus, voi fraţi ai mei!

Astfel Cerul hotărât-a
Să se nalţe amărâta
Ţară, prin puterea ei!
Mai făţiş, mai fără veste

Ne-aţi lovit, duşmani de voi!
Dar ce-a fost, a fost poveste!
Dragostea de ţară este
Şi mai tare-acum în noi.

Şi de cine ne-o fi teamă?
Mult a fost, să vă răbdăm,
Nebăgaţi de voi în seamă
Astăzi ştiţi voi cum ne cheamă,

Dacă nu, să vă-nvăţăm!
Numai Domnul ne iubească
Şi-al său Duh ocrotitor
Plin de pace să plutească

Peste ţara Românească
Şi-al românilor popor!