Seara - de George Coşbuc

8.0/10 - 146 de voturi
Seara

Ai durat prin aer punte

Din fâşii de foc: te-ai dus

Tot mai sus şi tot mai sus

Stai acum pe-un vârf de munte

Şi-ţi întorci senina frunte

Spre apus.

Roşii, ca o lună nouă

Ai tu hainele subţiri,

Lungi şi fără-mpodobiri.

Iar pe tâmplele-amândouă

Porţi, strălucitori de rouă,

Trandafiri.

Ochii-i ţii la soare ţintă,

Şi cu ochii tu-l dezmierzi:

E flăcău şi-acum îl pierzi,

Şi ţi-e drag, şi stai ca frântă…

El s-a dus, şi jalnic cântă

Codrii verzi.

Umed aer te-mpresoară

Şi-n durerea ta atunci

Rupi cununa şi-o arunci:

Roşii flori prin aer zboară

Desfoiate, ca să moară

Jos prin lunci.

Plângi acum. Te-a învins iubirea!

Albe lacrimi cad pe flori

Şi pe frunze, când scobori

Plânsă către văi privirea.

Şi-o să plângă toată firea

Până-n zori.

Te-a cuprins necaz deodată

Şi din ochi cu ciudă strângi,

Parc-ai vrea să rupi, să frângi

Să-ţi răzbuni, frumoaso fată

Parcă lumea-i vinovată

Că tu plângi!

De pe turn – ce-i el de vină? –

Aurul tu ni-l despoi;

De pe ape iei apoi

Ce-i argint şi ce-i lumină!

Codrii tu, de ciudă plină,

Ni-i laşi goi.

Fluturii de prin vâlcele

Tu-i ascunzi acum cu zor,

Culci în cuiburile lor

Veselele rândunele,

Şi pe uşa dragii mele

Pui zăvor.

Iar în urmă, răzbunată,

Moartea cum o simţi venind.

Cu mânie tresărind

Scuturi fruntea-ntunecată

Şi-atunci pletele-ţi, deodată

Se desprind.

Peste braţele rotunde,

Peste pieptul tău frumos,

Ca un râu întunecos

Părul ţi se varsă-n unde

Şi din creştet el te-ascunde

Până jos.

Cu mişcări nespus de line

Tu te nalţi apoi spre cer;

Văi şi lunci şi toate pier –

Neagră-n urmă-ţi Noaptea vine,

Fâlfâind din aripi pline

De mister.