Ştefan-vodă - de George Coşbuc

9.0/10 - 151 de voturi
Ştefan-vodă

Cu grabnicele sărituri

A sprintenei lăcuste

Apare-un cal, la cotituri.

Nechezul înspumatei guri

Speria tăcerea din păduri

Şi pacea văii-nguste.

În gura văii, lângă pod

Boierii stau cu frică;

Ei par o gloată de norod,

Pe cai pitici şi plini de glod

În scări temutul voievod

Cu hohot se ridică.

Strângea de frâu şi tremura:

Iar calul, ud de cale,

Pământu-n loc îl frământa

Şi spuma alb-o mărita

Cu sânge roş ce picura

Din strânsele zăbale.

Când vrei să-i afli, nu-i aduni!

Boieri, nu vi-e ruşine?

Vă văd aşa de-atâtea luni,

N-aveţi acasă cai mai buni?

Ori cum? Boieri, sunteţi nebuni?

Vă bateţi joc de mine?

E grea ocara ce ne-o faci

Spătarul îi răspunde.

Dar ţara-i suptă de haraci,

De greci nebuni şi de cazaci;

Săracă ţara, noi săraci,

Şi cai voinici, de unde?

N-ai bani de-un cal? Ia calul meu!

Boierii-n tremurare

Dau slujbe-n gând lui Dumnezeu,

Spătarul suflă des şi greu,

Se pipăie la cap mereu

Să vadă de-l mai are.

Măria ta, vorbim şi noi.

Ei, las-o încurcată!

Vă văd aşa de rupţi şi goi

De latră câinii după voi!

Sunteţi boieri, ori marţafoi?

Spătare, hai odată!

Şi vodă sare jos din şea,

De frâu, fugaru-şi ţine.

Spătaru-ngălbenit privea,

Vedea ce e, şi nu vedea,

Spătarul asta n-o credea

Spătaru-n urmă vine.

Aşa, jupâne, eşti cinstit,

Şi-al tău să fie darul.

Dar frâul nu! Mi l-am oprit

Şi vodă frâul l-a smuncit

Şi-apoi cu frâul a lovit

Ponciş în ochi fugarul.

Cu ochii-nchişi şi fulgerat

De spaima loviturii,

Se nalţă roibul înviforat,

S-azvârle în lături şi, turbat,

Ia câmpu-n goană, îndreptat

Spre râpele pădurii.

Se duce-orbiş, fără stăpân,

Cu vuiet ca furtuna.

Boierii-ncremeniţi rămân

Iar coama calului păgân

Cu barba bietului bătrân

S-amestecă, sunt una.

Boieri! Mai ziceţi-mi apoi,

Că vodă nu v-ajută!

Sunteţi săraci, flămânzi şi goi;

Dar fiecărui dintre voi

Eu am să-i dau un cal de soi,

Că-n grajd mai am o sută!