Subţirica din vecini - de George Coşbuc

Ea mergea căpşuni s-adune,
Fragi s-adune
Eu şedeam pe prag la noi.
Ea, ca şarpele prin foi,

Vine-ncet, pe ochi îmi pune
Mâinile ei mici şi moi,
În ureche-o vorbă-mi spune,
Râde lung şi fuge-apoi.

Pieptul plin cu mâna-l ţine,
Strâns îl ţine,
Că-i piept tânăr şi mereu
Ar sălta, şi-n salt e greu.

Stă pe loc şi-i pare bine,
Bate-n palme: Te ştiu eu:
Nu mai viu! De viu la tine,
Mă săruţi şi nu mai vreau!

Eu o chem şi-i spui de toate,
Multe toate,
Multe bune şi-n zadar,
Nu-mi faci capul călindar!

Nu te cred şi nu să poate!
Eu mă-ntorc: Ei du-te dar!
Capul mi-l proptesc pe coate,
Stau pe prag, pe gânduri iar.

Stând aşa, un braţ ridică,
Blând ridică,
Părul meu, pe frunte dat.
Când mă-nalţ rămân mirat.

Te-ai întors? Şi, subţirică,
Ea pe piept mi s-a lăsat
Şi zâmbea c-un fel de frică:
Răule, te-ai supărat?