Sulamita - de George Coşbuc

9.0/10 - 166 de voturi
Sulamita

La nucii din livezi m-am dus,

Să văd ce e prin vale,

Am mers la vii pe deal în sus

Şi mi-am făcut o cale

Pe câmpii de către Damasc

De ce m-am dus eu oare

La locul unde turme pasc?

Vă jur, fete fecioare,

Să nu cercaţi voi a trezi

Iubirea-n piept cu sila,

Căci ea de sine va veni!

Cunoaşteţi voi copila

Sionului? Cine-i ca ea?

Frumoasă ca ea, cine?

Frumoasă eşti, iubita mea,

Nici roza nu-i ca tine!

Vai, las să te mai văd, căci fierb

Vii, scumpă porumbiţă,

Sărind pe deal ca pui de cerb,

Jucând a ta cosiţă

Prin crinii câmpului, dar las

Să-ţi văd obrajii, dragă,

S-aud fermecătorul glas;

Să tremur ziua-ntreagă

Căci te asemăn, roza mea,

Cu roibii de la carul

Lui Faraon şi-am zis: Ca ea

Nici una n-află harul!

Oh, cât de drag ştii să zâmbeşti,

Plăcută eşti ca luna,

Ca soarele curată eşti,

Tu singură-a mea una!

Al tău sunt eu, a mea eşti tu!

Am optzeci de regine.

Dar nu-mi sunt dragi ca tine, nu!

Vezi, dragă, vara vine,

Pe câmpuri viţele dau flori

Şi merele granate

Se nasc, iubito, noi din zori

Vom merge-n vii la sate.

Dar trage-mă de mână, hai,

Cu fuga după tine!

La Baal-Hamon, la vii, să-mi dai

Săruturi, fi-va bine?

De, beţi de multe sărutări,

Ne va umbri smochinul,

Ştii tu, c-a tale dezmierdări

Mai dulci sunt decât vinul?

Întoarce-te să te privim

La joc între fecioare!

Voi, fete din Ierusalim,

Vă jur pe căprioare,

Să nu-mi râdeţi voi draga mea

E neagră Sulamita,

Căci soarele-a privit la ea,

Dar cine-i ca iubita

Lui Solomon? Frumoasă eşti,

Tu blândă porumbiţă,

Un crin în văi, aşa-nfloreşti!

Şi neagra ta cosiţă

Ca purpura lui Dumnezeu,

Cum fir de fir s-alege,

Şi-n lanţ făcut din părul tău,

Tu sclav ai prins un rege!

Grădină-nchisă eşti, izvor

Oprit ca sub pecete,

Priveşte-o, tu uimit popor!

E soare între fete!

Ca un sigil ea mi s-a pus

Pe inima rănită;

Cu văl p-obraz, la spate dus.

Atât e de iubită,

Ea, cea mai scumpă-ntre femei!

Cuvintele-i ca mustul,

Ca palmul e statura ei

Şi trupul ei ca bustul

De fildeş în vestmânt safir

Din piept până-n călcâie,

Tu, Sulamito, deal de mir

Şi munte de tămâie!

Şiragul dinţilor tăi, des,

Ca turmă păscătoare

De oi ne-sterpe, care ies

Şirag din scăldătoare!

C-un turn de marmură oare nu-i

Frumosul gât asemeni?

Şi ţâţele-ţi sunt ca doi pui

De cerb ce se nasc gemeni!

Doi crini sunt buzele şi strat

De flori îţi e obrazul;

Şi nu sticlesc înviorat

Nici apele din iazul

Lui Heşbon, ca şi ochii tăi,

Pe faţa ta senină

Ei seamănă cu porumbei

Pe ţărm de apă lină!

O, spune-mi, unde stai în vai

Şi unde porţi tu turma?

Fugi, dragă, fugi de soţii tăi,

Căci eu, pândindu-ţi urma,

Veni-voi către-miez de zi

Tiptil peste coline,

Acolo unde tu vei fi

Aş merge pentru tine

Şi-n munţi cu pantere şi-n gropi

Cu lei şi pe tot locul!

Oh, dă-mi să beau măcar doi stropi

De vin, căci ard ca focul!

Cu ochii m-ai aprins de tot;

Când gura ta zâmbeşte,

Eu nici să mai respir nu pot

Şi sângele-mi vuieşte!

Ai tăi fraţi, în mânia lor,

Te-au pus străjer la vie;

Cei răi cu gândul, din popor,

Ne-au zis într-o mânie:

Ea are rochia până-n pulpe.

Ce vrea cu el băiata?

Sunt ambii tineri, dar sunt vulpi!

Veniţi să prindem fata!

De ce aşa? Căci m-ai iubit.

Vigilii de la poartă

Bătutu te-au şi te-au rănit

De te-au lăsat mai moartă;

Oh, nu ieşi-n Ierusalim,

Căci ei îţi rump vestmântul!

Dar ce ne pasă! Ne iubim

Chiar de-ar pieri pământul!

Şi noaptea eu la voi am mers,

Tu nobilă mireasă,

La poartă rugătoru-mi vers

Cerea să intr-un casă.

Şi tu mi-ai zis: M-am dezbrăcat

Şi cum sa mă-mbrac iarăşi!

Şi-atunci tu toat-ai tremurat.

Mâncaţi şi beţi, tovarăşi,

Că eu d-acum nu sunt cu voi!

Mă bate noaptea vântul

Şi, cum sunt plin de-a nopţii ploi,

Îi picură vestmântul,

Şi părul meu de rouă-i ud

Voi, patimi, mai dormi-veţi?

Deşteaptă-te, tu vânt de sud,

Ridică-te, tu crivăţ!

Eu ard în flăcări, ard de tot!

Prin mii de mări aş trece,

De-aş şti că ele-n parte pot

Iubirea să-mi înece!

Aş vinde sceptru şi popor

Şi-n joc mi-aş pune soarta,

Dar bine ştiu c-al meu amor

Mai tare-i decât moartea!

Ca iadul, gelozia lui

Atât e de turbată:

De ce nu poţi oare să-ncui

Şi-amorul sub lăcată?!

Veninul dragostei îl sug

Şi-s bolnav de iubire,

Căci tu m-opreşti, d-aş vrea să fug.

Cu-o singură privire!

Fugi tu de mine, fugi, căci eu

Nu pot fugi de tine!

O, daţi-mi vin şi must să beau,

Să-nec durerea-n mine!

Atâta farmec de unde-l ai?

Tu cea mai dragă floare,

Eu tremur când te văd şi vai,

Când nu te văd mă doare!

Oh, când va face Dumnezeu

Văpaia să se stângă

Şi stânga mea sub capul tău

Şi dreapta să te strângă?

Nu mi-ar păsa de m-ar vede

O lume; să mă vadă!

Oh, dac-ai fi tu sora mea,

Te-aş săruta pe stradă.

Era-n amurg. şi Solomon

Cânta pe Sulamita.

Castelul nalt de pe Sion,

Frumos împodobita

Cetate, strălucea-n amurg

Cu turnuri de metale,

Şi s-auzeau domol ce curg

Pâraiele din vale.

Sub nuci, sub boltitul arc

De frunze, sta poetul,

Şi-un vânt pribegitor în parc

Bătea-n frunziş duetul.

Dormeau toţi cei din Israel,

Şi noaptea ea venit-a,

Târziu în noapte însă el

Cânta pe Sulamita.