Toamna - de George Coşbuc

7.0/10 - 193 de voturi
Toamna

Toamna târziu
În noaptea cu lună,
Cum vâjâie codrul
Şi geme şi sună!

Din nordul cu neguri
Un vuiet răsare
Şi vine şi creşte
Mai iute, mai tare;

Iar codrul aude,
Puternicul rege
Aude prin noapte
Şi bine-nţelege

Al oştilor vuiet
Din nord pornite –
El vrea să răscoale
Puteri obosite

Şi-njură şi urlă,
Că-şi simte pierirea.
Şi galben se face,
Nu poate s-adoarmă,

Nu-şi află nici pace,
Şi tremură codrul
Cu inima ruptă
De spaimă, se zbate,

Cu vântul se luptă,
Pocneşte şi sună
Şi-şi urlă durerea,
Căci vântul îl prinde

Şi-l strânge de mijloc
Topindu-i puterea!
Şi codrul se-ndoaie;
Şi-l biruie vântul

Râzând îl sugrumă
Şi-i rupe veştmântul
Şi părul i-l smulge
Şi-n văi îl aruncă.

Un ţipăt răsare
Pe deal şi pe luncă;
Grăbitele păsări
Cu vuiet aleargă

Şi norii vin stoluri
Pe-ntinderea largă
De spaimă s-ascunde
Pârâul sub gheaţă –

Şi regele codru,
Din ultima viaţă
Suspină văzându-şi
Pustiul, şi geme

Şi cade pe spate
Şi moare cu fruntea
Pe pieptul naturii
Şi moare natura

De jalea pădurii
În toamna târzie!