Trei, Doamne, şi toţi trei - de George Coşbuc

Avea şi dânsul trei feciori,
Şi i-au plecat toţi trei deodată
La tabără, sărmanul tată!
Ce griji pe dânsul, ce fiori,

Când se gândea că-i greu războiul,
N-ai timp să simţi că mori.
Şi luni trecut-au după luni
Şi-a fost de veste lumea plină,

Că steagul turcului se-nchină;
Şi mândrii codrului păuni,
Românii-au isprăvit războiul,
Că s-au bătut nebuni.

Scria-n gazetă că s-a dat
Poruncă să se întoarcă-n ţară
Toţi cei plecaţi de astă-vară
Şi rând pe rând veneau în sat

Şi ieri şi astăzi câte unul
Din cei care-au plecat.
Şi-ai lui întârziau! Plângând
De drag că are să-i revadă,

Sta ziua-n prag, ieşea pe stradă
Cu ochii zarea măsurând,
Şi nu veneau! Şi dintr-o vreme
Gemea, bătut d-un gând.

Nădejdea caldă-n el slăbea,
Pe cât creştea de rece gândul.
El a-ntrebat pe toţi d-a rândul,
Dar nimeni ştire nu-i ştia.

El pleacă-n urmă la cazarmă
Să afle ce dorea.
Căprarul vechi îi iese-n prag.
Ce-mi face Radu? el întreabă,

De Radu-i este mai cu grabă,
Că Radu-i este cel mai drag.
E mort! El a căzut la Plevna
În cel dintâi şirag!

O, bietul om! De mult simţea
Că Radu-i dus de pe-astă lume,
Dar astăzi, când ştia anume,
El sta năuc şi nu credea.

Să-i moară Radu! Acest lucru
El nu-l înţelegea.
Blestem pe tine, braţ duşman!
Dar George-al nostru cum o duce?

Sub glie, taică, şi sub cruce,
Lovit în piept d-un iatagan!
Dar bietul Mircea? Mort şi Mircea
Prin văi pe la Smârdan.

El n-a mai zis nici un cuvânt;
Cu fruntea-n piept, ca o statuie,
Ca un Cristos bătut în cuie,
Ţinea privirile-n pământ,

Părea că vede dinainte-i
Trei morţi într-un mormânt.
Cu pasul slab, cu ochii beţi
El a plecat, gemând p-afară,

Şi împleticindu-se pe scară,
Chema pe nume pe băieţi,
Şi se proptea de slab, sărmanul,
Cu mâna de păreţi.

Nu se simţea de-i mort ori treaz,
N-avea puteri să se simţească;
El trebuia să s-odihnească
Pe-o piatră-n drum sub un zăplaz

S-a pus, înmormântând în palme-i
Slăbitul său obraz.
Şi-a stat aşa, pierdut şi dus.
Era-n amiază şi-n miez de vară

Şi soarele-a scăzut spre seară,
Şi-n urmă soarele-a apus,
Iar bietul om sta tot acolo
Ca mort, precum s-a pus.

Treceau bărbaţi, treceau femei,
Şi uruiau trăsuri pe stradă,
Soldaţi treceau făcând paradă,
Şi-atunci, deştept, privi la ei

Şi-şi duse pumnii strâns pe tâmple:
Trei, Doamne, şi toţi trei!