Tricolorul - de George Coşbuc

8.0/10 - 142 de voturi
Tricolorul

Albastru, române, ţi-e steagul,

Dar ştii tu de ce? Să te-nvăţ.

Albastru-nsemnează ciocoii,

Şi tot ce-ţi aduni tu cu boii

Din mila căldurii şi-a ploii

Al lor e, şi-acum şi de-a pururi,

Şi-al tău, cerşetorule, un băţ.

Dar rabdă, c-o fac din iubire:

Să tem că te duce-n pierire

Belşugul prin trai cu răsfăţ.

Şi galben, române, ţi-e steagul.

Iar galbenul spune de voi,

De cei de la pluguri, ţăranii,

Voi galbeni de foame sărmanii,

De boli purtate cu anii

La scară, şi dracul vă ducă!

Stăpânii au scumpe nevoi:

Va banque şi dineuri şi păsuri

Şi-amante cu cai şi mătăsuri,

Şi toată nădejdea-i la voi!

Şi roşu, române, ţi-e steagul.

Şi-un geniu e tâlcul, s-o ştii.

Al neamului geniu, vezi-bine:

E roşu de-o tristă ruşine,

Că vremea-ndreptării nu vine,

Că tot mai cu multe mânii

Ne-ajunge voitul dezastru;

Abisul între galben şi-albastru

Satano, de unde ne vii?