Un cântec barbar - de George Coşbuc

Voi laşi dătători de porunci,

Mai râdeţi! Nevolnică turmă,

Mai râdeţi, că-i râsul din urmă!

S-apropie ziua! Şi-atunci

Vedea-veţi, sălbateci barbari,

Câmpiile voastre-necate

De vuietul multor armate,

Ca vuietul apelor mari –

Veni-vom ca-n ziua de-apoi;

Va plânge cu hohote zarea

De cară, de cai, de strigarea

Mulţimii pornite spre voi!

Ieşi-vor din negru pământ,

În zale de-argint cavalerii,

Puternici ca grindina verii,

Şi roibii cu nările-n vânt

Vor trece-n sălbatec galop

Spre Roma! Şi miei vor fi leii,

Fugi-vor de spaimă mişeii

Cuprinşi de pornitul potop

Spre Roma! Călcând pe cohorţi

Răzbi ţi-vom colosul de-aproape

Şi nu va mai fi cine să-ngroape

Mulţimea cea mare de morţi!

Din Istru vom face pârâu,

Să-l umpli, romane, cu sânge,

Cu lacrimi pe care le-or plânge

Nevestele neamului tău!

Şi nu vei putea să mai pui

În şiruri înfrânta-ţi armată,

Şi-om face să fie odată

Toţi corbii şi lupii sătui!

Căci vultur să fii, un colos,

Cu aripi de repezi furtuni

Şi cuibul în cer de l-ai pune,

De-acolo noi da te vom jos!

Ce-i viu sfâşia-vom în dinţi;

Aprinde-vom templele tale;

Vom naşte pustiul în cale;

Vom face pe-ai voştri părinţi

S-ascundă trufaşul lor chip

În togă, plângând de ruşine,

I-om trece sub furci caudine,

I-om pune cu fruntea-n nisip.

Si fără de milă, călăi,

În faşe strivi-vom poporul,

Şi mândri vom pune piciorul

Pe gâtul împăraţilor tăi!

Vom face cât cerul de nalt

Mormanul cadavrelor crunte

Şi munte vom pune pe munte

Şi cerului da-vom asalt.

Pe-al vostru Zalmoxe-pigmeu

L-om prinde de barbă înhăţându-l,

Cu tronu-i cu tot răsturnându-l

Din cer, căci acel Dumnezeu

Ce lasă pe-al vostru pământ

Să crească atâta urgie,

Acela nu poate să fie

Nici mare, nici tare, nici sfânt.

Ah, dac-am putea măsura

Pe cât ni-e de plină măsura,

Vedea-vei ce multă ni-e ura,

În ziua din urmă a ta!

Că dacă voi toţi aţi muri

De spaimele morţii înainte

De-al nostru sosit, din morminte

V-am scoate de-oriunde veţi fi!

Şi răzbunătoarelor sorţi

Le-am face cu palma dreptate,

Căci feţele voastre le-am bate,

Scuipându-ţi pe fiii tăi morţi!