Zâna pădurii - de George Coşbuc

9.0/10 - 194 de voturi
Zâna pădurii

– „Iar mura-ntr-adins o făcu pe pământ

Sălbatica Zân-a pădurii,

Căci ochii ei negri asemenea sunt

Cu negrele boabe-ale murii.

Iar unde e mura, sădită de ea,

Pot merge neveste şi fete,

Flăcăilor însă vederea le-o ia

Şi junghiuri prin cap le trimete!

Şi zmeura anume-o făcu pe pământ

Sălbatica Zân-a pădurii –

Obrajii ei rumeni ca zmeura sunt,

Obrajii şi rumenul gurii.

Iar pe-unde sădeşte ea zmeură-n văi

Pot merge femeile-n pace,

Dar floarea din faţă le-o ia la flăcăi

Şi galbeni ca faguru-i face.

Iar muşchiul sub brazi într-adins l-a lăsat

Sălbatica Zân-a pădurii,

Ca muşchiul de moale e caldul ei pat,

Acolo sub umbra răsurii,

Iar pe-unde e muşchi, e pe-acolo şi ea:

Pot merge să şadă copile,

Flăcăilor însă odihna le-o ia

De pier şi se-ngroapă cu zile!”

– „Ei, parcă pe Zână eu nu ştiu s-o înşel!

Neveste şi mură să fie!

Eu stau pe potecă şi-aţin frumuşel

Cărarea la fete-n câmpie,

Iar când o să văd eu că Zâna mi-e rea

Şi-mi fură tăria făpturii,

O prind prin păduri şi-o sărut şi pe ea

Pe hoaţa de Zân-a pădurii!”