Zece mai - de George Coşbuc

9.0/10 - 116 de voturi
Zece mai

În ziua cea sfântă şi mare

La zece-ale lunii lui mai

Se vede-o ciudat-arătare

Pe-un deal de la Plevna, pe-un plai!

Când zorile-ncep să s-arete

Acolo-n tăcutele văi,

Din groapă ies moartele cete,

De-a pururi jeliţii flăcăi.

Ei vin de prin locuri pe care

Ca vechile răni le cunoşti,

Pe unde-au stat şanţuri odată,

Redute, şi taberi, şi oşti.

Striviţi şi cu mâinile rupte

Şi galbeni ca-n jalnicul loc

În ziua sălbatecei lupte

Când bieţii pieriseră-n foc.

Fac roată, şi-o rugă murmură

Iar Valter şi şonţu, şi toţi

Mai-marii ce-n frunte căzură

Stau jalnici acolo între soţi.

Şi stau cum stă omul ce-ascultă

Şi nici o mişcare nu fac;

Aşteaptă cu grijă şi spaimă

Un semn de departe şi tac.

Deodată ei capul ridică,

Dau chiot şi-n zare privesc

Spre ţara din care ieşiră,

Spre scumpul pământ românesc

Şi-ascultă, căci tunul azi cântă

Departe-n iubitul pământ,

Puternic că-n ziua luptării,

Dar alt fel de cântec, mai sfânt.

Vi-e teamă că n-o să mai cânte,

Că moartea vă fuse în zadar

Dar ţara trăieşte! Iar tunul

Ce limpede-o spune şi rar!

Şi-ascultă… iar ţara-i departe,

Sunt dealuri la mijloc şi văi,

Şi râul cel mare-i desparte

De mame pe bieţii flăcăi.

Şi moartea cea veşnică-nchise

Pe urmă-le tristele-i porţi,

Dar moartea lor viaţă ne dete:

Ferice de-asemenea morţi!

Iar ce-or fi şoptind ei pe vremea

Ce-ascultă cântarea de tun

Eu nu ştiu, căci nimeni nu poate

Pe morţi să-i audă ce spun.

Dar cred că se roagă, sărmanii:

Noi liberi pe voi v-am făcut

Iar Tatăl din cer să vă aibă

De-a pururi sub sfântul său scut!