Meniu
Poezii de Mihai Eminescu

Ai noştri tineri…

1 min de citit 7.0 / 10 (165 voturi)

Ai noştri tineri la Paris învaţă

La gât cravatei cum se leagă nodul,

Ş-apoi ni vin de fericesc norodul

Cu chipul lor isteţ de oaie creaţă.

La ei îşi cască ochii săi nerodul,

Că-i vede-n birje răsucind mustaţă,

Ducând în dinţi ţigara lungăreaţă

Ei toată ziua bat de-a lungul Podul.

Vorbesc pe nas, ca saltimbanci se strâmbă:

Stâlpi de bordel, de crâşme, cafenele

Şi viaţa lor nu şi-o muncesc – şi-o plimbă.

Ş-aceste mărfuri fade, uşurele,

Ce au uitat până şi a noastră limbă,

Pretind a fi pe cerul ţării: stele.

Sursă și drepturi

Autor: Mihai Eminescu

Raportează o eroare sau o problemă de drepturi

Colecții relevante

Ți-a plăcut?
Cum ai evalua "Ai noştri tineri…"?
Apasă o stea pentru a trimite nota ta
Rating: 7.0/10 - 165 voturi