Amorul unei marmure - de Mihai Eminescu

7.0/10 - 111 de voturi
Amorul unei marmure

Oştirile-i alungă în spaimă îngheţată,

Cu sufletu-n ruină, un rege-asirian,

Cum stâncilor aruncă durerea-i înspumată

Gemândul uragan.

De ce nu sunt un rege să sfarm cu-a mea durere,

De ce nu sunt Satana, de ce nu-s Dumnezeu,

Să fac să rump-o lume ce sfâşie-n tăcere

Zdrobit sufletul meu.

Un leu pustiei rage turbarea lui fugindă,

Un ocean se-mbată pe-al vânturilor joc,

Şi norii-şi spun în tunet durerea lor mugindă,

Gândirile de foc.

Eu singur n-am cui spune cumplita mea durere,

Eu singur n-am cui spune nebunul meu amor,

Căci mie mi-a dat soarta amara mângâiere

O piatră să ador.

Murindului speranţa, turbării răzbunarea,

Profetului blestemul, credinţei Dumnezeu,

La sinucid o umbră ce-i sperie desperarea,

Nimic, nimica eu.

Nimica, doar icoana-ţi, care mă învenină,

Nimic, doar suvenirea surâsului tău lin,

Nimic decât o rază din faţa ta senină,

Din ochiul tău senin.

Şi te iubesc, copilă, cum repedea junie

Iubeşte-n ochi de flăcări al zilelor noroc,

Iubesc precum iubeşte pe-o albă vijelie

Un ocean de foc.

Din ochi de-ar soarbe geniu slăbita mea privire,

De-ar tremura la sânu-mi gingaşul tău mijloc,

Ai pune pe-a mea frunte în vise de mărire

Un diadem de foc.

Şi-aş pune soarta lumii pe buza-ţi purpurie,

Aş pune lege lumii râzândul tău delir,

Aş face al tău zâmbet un secol de orgie,

Şi lacrimile-ţi mir.

Căci te iubesc, copilă, ca zeul nemurirea,

Ca preotul altarul, ca spaima un azil;

Ca sceptrul mâna blândă, ca vulturul mărirea,

Ca visul pe-un copil.

Şi pasu-n urma-ţi zboară c-o tainică mânie,

Ca un smintit ce cată cu ochiu-ngălbenit,

Cu fruntea-nvineţită, cu faţa cenuşie

Icoana ce-a iubit.