Asta vreau, dragul meu - de Mihai Eminescu

– Iubeşti scumpa mea frumoasă
Ghirlăndioara de-albe flori,
Ce-ncunună graţioasă
Buclele-mi ce-n vânturi zbor?

– Nu, nu! Nu, nu!
– Ce vrei dară, dragă, tu?
Poate roza cea tăcută
Care dulce se sărută

Cu fluturii râzători?
– Ba nu, nu: cununa-n laur,
Cinsă-n aur, aur, aur,
Atunci este un tezaur:

Asta vreau,
Dragul meu!
– Iubeşti, dulce drăgulină,
Doina mea de tainic dor

Ca pe lira mea suspină
Dulce, blând, încetişor?
– Nu, nu! Nu, nu!
– Ce vrei dară, dragă, tu?

Poate cântul de-armonie
Care Eol îl adie
Printre frunze, printre flori?
– Ah! Când aurul suspină

În punguţa plină, plină,
C-o cântare metalină!
Asta vreau,
Dragul meu!

– Iubeşti poate pe Selene,
Ca o candelă lucind,
Când cu pasu-i lin, alene
Se preumblă surâzând?

– Nu, nu! Nu, nu!
– Ce vrei dară, dragă, tu?
Iubeşti poate alba zare
Ce-o săgeată mândrul soare

Peste câmpul înflorind?
– Ah! Când aurul dulce sună
În punguţa mea nebună
Nu-mi mai trebe alba lună!

Asta vreau,
Dragul meu!
– Iubeşti patria-ţi măreaţă
Ce de glorii duce dor,

Când în palida ei faţă
Se deseamnă-un viitor?
-Nu, nu! Nu, nu!
Ce vrei dară, dragă, tu?

Poate visul mare, mare
De mărire, răzbunare,
Ce-l visează-a ei popor?
Când în loc de glorii, laur,

Mi-ar da aur, aur, aur,
Atunci fi-mi-ar un tezaur!
Asta vreau,
Dragul meu!