Când… - de Mihai Eminescu

7.0/10 - 155 de voturi
Când…

Când luna prin nouri pe lume veghează,

Când fiece undă se-mbracă c-o rază,

Când cântă al somnului ginii nătângi –

Tu tremuri şi plângi.

Când luna aruncă o pală lumină

Prin merii în floare-nşiraţi în grădină,

La trunchiul unuia pe tine te-aştept –

Visând de deştept.

Când soarele arde şi ceru-i văpaie,

Pe-a lacului valuri profunde bălaie,

Pe-o barcă împinsă de valuri ce merg –

La tine alerg.

Când vântul e-o taină, când frunza e mută,

Misterul surâde prin lumea tăcută,

Culeg pe-a ta frunte sublime visărei –

Pe ochi sărutări.

Amorul îşi moaie aripile-i stinse,

Tu-nchizi surâzândă lungi genele-ţi plânse,

Şi fruntea mea pală pe pieptu-ţi aşezi, –

Surâzi şi veghezi.

Nebună copilă, ce-amesteci plăcerea

Cu lacrimi pe care le naşte durerea,

Nebună copilă cu-amorul ceresc, –

O, cât te iubesc!