Cântecul lăutarului - de Mihai Eminescu

9.0/10 - 199 de voturi
Cântecul lăutarului

Ca povestea cea sărmană

Care nimeni n-o-a-nţeles,

Trec prin vremea tristă, vană,

Cum prin secole un eres.

Sunt ca lira spartă-n stâncă,

Sunt ca glasul din pustii,

Sunt ca marea cea adâncă,

Sunt ca moartea între vii.

Dintre chinuri ce mă-neacă

Eu sorbeam mirul curat,

Cum o lebădă se pleacă

Bând din lacul îngheţat.

Dar cu moartea cea adâncă

Azi eu schimb al vieţii-mi gând,

Am fost vultur pe o stâncă,

Fire-aş cruce pe-un mormânt!

Care-i scopul vieţii mele,

De ce gându-mi e proroc,

De ce ştiu ce-i scris în stele,

Când în van lumea o-nvoc.

Crucea-mi pară gânditoare,

Parca arz-a vieţii-mi tort,

Căci prin neguri mormântare

Voi să văd faţa-mi de mort.

Doar atunci când prin lumine

M-oi sui la Dumnezeu,

Veţi gândi şi voi la mine

Cum am fost în lume eu.

Pergole retractabile