Care-o fi în lume… - de Mihai Eminescu

8.0/10 - 157 de voturi
Care-o fi în lume…

– Care-o fi în lume şi al meu amor?

Sufletul întreabă inima cu dor.

Va fi mănăstirea cu zidiri cernite,

Cu icoane sânte şi îngălbenite,

Va fi vitejia cu coif de aramă

L-ale cărei flamuri patria te cheamă,

Ori va fi o dulce inimă de înger

Să mângâie blândă ale mele plângeri?

L-am cătat în lume. Unde o să fie

Îngerul cu râsul de-albă veselie?

Unde o să-l caut, mare Dumnezeu…

Poate-i vreo fantasm-a sufletului meu?

Ba nu, nu! Oglinda sufletului meu

Îmi arat-adesea dulce chipul său,

Căci oglinda-i rece îmi arat-o zeie

Cu suflet de înger, cu chip de femeie,

Dulce şi iubită, sântă şi frumoasă,

Vergină curată, steauă radioasă,

Şi să mă iubească, s-o iubesc şi eu,

Să-i închin viaţa sufletului meu.

Dar ce râde lumea? Ce râde şi spune?

„Femeia nu este ce crezi tu, nebune.

Faţa ei e-o mască ce-ascunde-un infern

Şi inima-i este blestemul etern,

Buza ei e dulce, însă-i de venin,

Ochiu-i te omoară, când e mai senin.

Şi-apoi ce-i amorul? Visu-i şi părere,

Haina strălucită pusă pe durere”.

Dar dacă e astfel, unde-i a mea zână

Cu chipul de înger muiat în lumină?

– N-a fost niciodată. De-a fost vreodată,

Atunci în mormântul cel rece o cată.

De n-a fost – imagină-ţi singur în tine

Un înger din ceruri cu aripi senine,

Pe care deodată cu sufletul tău

Pe lume-l trimise de sus Dumnezeu

Şi care-nainte de a-l întâlni tu,

În sufletul morţii fiinţa-şi pierdu.

Şi cântă pe-ăst înger de dulce amor

Şi plânge-l cu jale şi plânge-l cu dor;

Din sufletu-ţi rece tu fă o grădină

Cu râuri de cânturi, cu flori de lumină;

Colo-n cimitirul cu cruci risipite

Te primblă adese cu gânduri uimite;

Alege-ţi o cruce, alege-un mormânt

Şi zi: Aici doarme amorul meu sânt;

Şi cântă la capu-i şi cântă mereu:

Dormi dulce şi dusă, tu, sufletul meu!