Ce şopteşti atât de tainic… - de Mihai Eminescu

9.0/10 - 152 de voturi
Ce şopteşti atât de tainic…

Ce şopteşti atât de tainic,

Tu, izvor de cânturi dulci?

Repezind bălaia undă,

Floarea ţărmului o smulgi.

Şi o duci, o duci cu tine,

Vâjâind încet pe prund;

Ale tale unde floarea

Cine ştii unde-o ascund?

Astfel trece şi viaţa-mi,

Dar o floare-n valuri nu e,

Nici nu spun ca tine doru-mi

Nimăruie, nimăruie.

Ci eu trec tăcut ca moartea,

Nu mă uit la vechii munţi;

Scrisă-i soarta mea în creţii

Întristatei mele frunţi.

Numai colo, unde teiul

Lasă floarea-i la pământ,

Eu încep să mişc din buze

Şi trimit cuvinte-n vânt.

Vis nebun, deşarte vorbe!

Floarea cade, rece cântu-i

Şi eu ştiu numai atâta

C-aş dori odată să mântui!