Cine-i? - de Mihai Eminescu

Norul ţipă, dunii latră,

Marea se zvârcole-n veci,

Prin scheletele de piatră,

Ce-n natura cea maratră,

Stau bătrâne, slabe, seci.

În castelul trist şi mare,

Ce se nalţă rece, sur,

Cu fantasticul lui mur,

Printre stânci cu poala-n mare

Şi cu fruntea-n cer de-azur;

În castel izbind de nouri,

Stă-n fereastra ca un arc,

Într-a mării lungi ecouri,

Faţa-n văl de gând şi nouri –

Al serafilor monarc.

Un monarc cu faţa pală

Şi cu păr de-un aur blond,

Iar în ochiu-i, vagabond,

Vezi lumina matinală –

Stele-albastre fără fund.

Cine-i îngerul pe maluri,

Ce visează în castel,

Când al mării vis rebel

Sfarmă lumile-i de valuri

De pământul eternel?

Cine-i zâna fără nume

Ce priveşte tot în veci,

Printre stânci de pietre seci,

Cum se scutură de spume

Ale mării unde reci?

Ea priveşte ca o lună

Dintr-un nor de piatră, sur,

Ce-o întunecă-mprejur

Cerul norii îşi adună

Şi castelul l-înconjur.