Coborârea apelor - de Mihai Eminescu

7.0/10 - 137 de voturi
Coborârea apelor

Din munţi bătrâni şi din păduri măreţe

Se nasc izvoare, ropotind se plimbă,

Deprind pe rând oceanica lor limbă

Şi sunt în codri pustnici cântăreţe.

Spărgând prin stânci albia lor strâmbă,

Se legăn line şi fac valuri creţe.

În drumul lor ia firea mii de feţe –

Aceleaşi sunt, deşi mereu se schimbă.

Dar cu adâncul apei s-adânceşte

În glasul lor a sunetului scară.

Devine tristă – rânduri-rânduri creşte,

Până ce urnindu-se în marea-amară

– Ca fluviu mândru, ce-ostenit mugeşte –

Al tinereţii dulce glas demult uitară.