Din munţi bătrâni şi din păduri măreţe
Se nasc izvoare, ropotind se plimbă,
Deprind pe rând oceanica lor limbă
Şi sunt în codri pustnici cântăreţe.
Spărgând prin stânci albia lor strâmbă,
Se legăn line şi fac valuri creţe.
În drumul lor ia firea mii de feţe –
Aceleaşi sunt, deşi mereu se schimbă.
Dar cu adâncul apei s-adânceşte
În glasul lor a sunetului scară.
Devine tristă – rânduri-rânduri creşte,
Până ce urnindu-se în marea-amară
– Ca fluviu mândru, ce-ostenit mugeşte –
Al tinereţii dulce glas demult uitară.