Copii eram noi amândoi… - de Mihai Eminescu

9.0/10 - 174 de voturi
Copii eram noi amândoi…

Copii eram noi amândoi,

Frate-meu şi cu mine.

Din coji de nucă car cu boi

Făceam şi înhămam la el

Culbeci bătrâni cu coarne.

Şi el citea pe Robinson,

Mi-l povestea şi mie;

Eu zideam Turnul Babilon

Din cărţi de joc şi mai spuneam

Şi eu câte-o prostie.

Adesea la scăldat mergeam

În ochiul de pădure,

La balta mare ajungeam

Şi l-al ei mijloc înotam

La insula cea verde.

Din lut acolo am zidit,

Din stuful des şi mare,

Cetate mândră la privit,

Cu turnuri mari de tinichea,

Cu zid împresurată.

Şi frate-meu ca împărat

Mi-a dat mie solie,

Să merg la broaşte neapărat,

Să-i chem la bătălie –

Să vedem cine-i mai tare.

Şi împăratul broaştelor,

C-un oacaca de fală,

Primi – porunci oştilor.

Ca balta s-o răscoale.

Şi am pornit război.

Vai! multe broaşte noi am prins

– Îmi pare chiar pe rege –

Şi-n turnul negru le-am închis,

Din insula cea verde.

Spre sar-am făcut pace

Şi drumul broaştelor le-am dat,

Săltau cu bucurie,

În balt-adânc s-au cufundat

Ca să nu mai revie.

Noi am pornit spre casă.

Atunci răsplata am cerut

Pentru a mele fapte –

Şi frate-meu m-a desemnat

De rege-n miazănoapte

Peste popoare indiene.

Motanul alb era vistier,

Mârzac cel chior ministru –

Când de la el eu leafa-mi cer,

El miaună sinistru.

Cordial i-am strâns eu laba.

Şi împăratul milostiv

Mi-a dat şi de soţie

Pe fiica lui cu râs lasciv

Şi ţeapănă, nurlie,

Pe Tlantaqu-caputli.

Am mulţămit cu-n umil semn,

Drept mantie o-prostire –

M-am dus l-amanta mea de lemn,

În sfânta mănăstire,

Într-un cotlon de sobă.

Şi ah! şi dragă-mi mai era!

Vorbeam blând cu dânsa,

Dară ea nu-mi răspundea

Şi de ciudă eu atunci

Am aruncat-o-n foc.

Şi pe şură ne primblam

Peste stuf şi paie

Şi pe munţi ne-nchipuiam.

Cu fiece bătaie

Mărşileam alături.

Şi pe cap mi se umfla

Casca de hârtie.

O batistă într-un băţ,

Steag de bătălie.

Cântam: Trararah!

Ah! v-aţi dus visuri, v-aţi dus!

Mort e al meu frate.

Nimeni ochii-i n-a închis

În străinătate –

Poate-s deschişi şi-n groapă!

Dar ades într-al meu vis

Ochii mari albaştri

Luminează – un surâs

Din doi vineţi aştri

Sufletu-mi trezeşte.

Eu? Mai este inima-mi

Din copilărie?

………………………………

Ah! îmi îmblă ades prin gând

O cântare veche.

Parcă-mi ţiuie-aiurind

Dulce în ureche:

Lume, lume şi iar lume!