Copii eram noi amândoi… - de Mihai Eminescu

Copii eram noi amândoi,
Frate-meu şi cu mine.
Din coji de nucă car cu boi
Făceam şi înhămam la el

Culbeci bătrâni cu coarne.
Şi el citea pe Robinson,
Mi-l povestea şi mie;
Eu zideam Turnul Babilon

Din cărţi de joc şi mai spuneam
Şi eu câte-o prostie.
Adesea la scăldat mergeam
În ochiul de pădure,

La balta mare ajungeam
Şi l-al ei mijloc înotam
La insula cea verde.
Din lut acolo am zidit,

Din stuful des şi mare,
Cetate mândră la privit,
Cu turnuri mari de tinichea,
Cu zid împresurată.

Şi frate-meu ca împărat
Mi-a dat mie solie,
Să merg la broaşte neapărat,
Să-i chem la bătălie –

Să vedem cine-i mai tare.
Şi împăratul broaştelor,
C-un oacaca de fală,
Primi – porunci oştilor.

Ca balta s-o răscoale.
Şi am pornit război.
Vai! multe broaşte noi am prins
– Îmi pare chiar pe rege –

Şi-n turnul negru le-am închis,
Din insula cea verde.
Spre sar-am făcut pace
Şi drumul broaştelor le-am dat,

Săltau cu bucurie,
În balt-adânc s-au cufundat
Ca să nu mai revie.
Noi am pornit spre casă.

Atunci răsplata am cerut
Pentru a mele fapte –
Şi frate-meu m-a desemnat
De rege-n miazănoapte

Peste popoare indiene.
Motanul alb era vistier,
Mârzac cel chior ministru –
Când de la el eu leafa-mi cer,

El miaună sinistru.
Cordial i-am strâns eu laba.
Şi împăratul milostiv
Mi-a dat şi de soţie

Pe fiica lui cu râs lasciv
Şi ţeapănă, nurlie,
Pe Tlantaqu-caputli.
Am mulţămit cu-n umil semn,

Drept mantie o-prostire –
M-am dus l-amanta mea de lemn,
În sfânta mănăstire,
Într-un cotlon de sobă.

Şi ah! şi dragă-mi mai era!
Vorbeam blând cu dânsa,
Dară ea nu-mi răspundea
Şi de ciudă eu atunci

Am aruncat-o-n foc.
Şi pe şură ne primblam
Peste stuf şi paie
Şi pe munţi ne-nchipuiam.

Cu fiece bătaie
Mărşileam alături.
Şi pe cap mi se umfla
Casca de hârtie.

O batistă într-un băţ,
Steag de bătălie.
Cântam: Trararah!
Ah! v-aţi dus visuri, v-aţi dus!

Mort e al meu frate.
Nimeni ochii-i n-a închis
În străinătate –
Poate-s deschişi şi-n groapă!

Dar ades într-al meu vis
Ochii mari albaştri
Luminează – un surâs
Din doi vineţi aştri

Sufletu-mi trezeşte.
Eu? Mai este inima-mi
Din copilărie?
………………………………

Ah! îmi îmblă ades prin gând
O cântare veche.
Parcă-mi ţiuie-aiurind
Dulce în ureche:

Lume, lume şi iar lume!