Crăiasa din poveşti - de Mihai Eminescu

7.0/10 - 143 de voturi
Crăiasa din poveşti

Neguri albe, strălucite

Naşte luna argintie,

Ea le scoate peste ape,

Le întinde pe câmpie;

S-adun flori în şezătoare

De painjen tort să rumpă,

Şi anină-n haina nopţii

Boabe mari de piatră scumpă.

Lângă lac, pe care norii

Au urzit o umbră fină,

Ruptă de mişcări de valuri

Ca de bulgări de lumină,

Dându-şi trestia-ntr-o parte,

Stă copila lin plecată,

Trandafiri aruncă roşii

Peste unda fermecată.

Ca să vad-un chip, se uită

Cum aleargă apa-n cercuri,

Căci vrăjit de mult e lacul

De-un cuvânt al Sfintei Miercuri;

Ca să iasă chipu-n faţă,

Trandafiri aruncă tineri,

Căci vrăjiţi sunt trandafirii

De-un cuvânt al Sfintei Vineri.

Ea se uită… Păru-i galben,

Faţa ei lucesc în lună,

Iar în ochii ei albaştri

Toate basmele s-adună.