Cum oceanu-ntărâtat… - de Mihai Eminescu

Cum oceanu-ntărâtat turbatu-i!

Răcnind înalţă braţele-i spumate,

De nori s-agaţă, în bolta lumii bate,

Până furtuna-l reîmpinge-n patu-i.

Sălbatecul! Van fulgeri fricoşate

Apără cerul… El încredinţatu-i

Că bolta cea albastră e palatu-i;

Cu-asalt s-o ia el vrea – ca pe-o cetate.

Rănit de fulgere, el se înmoaie

Şi c-o poveste îl adoarme-o boare

Şi-n vis – un cer în fundu-i se îndoaie.

Tot ce-a dorit în visul lui el are:

Tărie, stele, luna cea bălaie…

Dormind murmură – murmurând tresare