Dacă iubeşti fără să speri - de Mihai Eminescu

Dacă iubeşti fără să speri

De-a fi iubit vreodată,

Se-ntunecă de lungi păreri

De rău viaţa toată.

Şi-ţi lasă-n suflet un amar

Şi în gândiri asemeni,

Căci o iubire în zadar

Cu moartea-i sor- de gemeni.

Dar vindecarea la dureri

În piept, în partea stângă-i,

De-acolo trebuie să ceri

Cuvinte să te mângâi.

Acolo afli adăpost

Oricâte se întâmple,

Ca ş-un amor care-ar fi fost

Viaţa ta o împle.

Căci un luceafăr răsărit

Din liniştea uitării

Dă orizon nemărginit

Singurătăţii mării.

Şi ochiul tău întunecat

Atunci îl împle plânsul,

Iar ale vieţii valuri bat

Călătorind spre dânsul.

Şi dau cadenţe de nespus

Durerii tale lunge,

Pe când luceafărul e sus

Ca să-l nu-l poţi ajunge.

Zâmbeşte trist cu raze reci

Speranţelor deşarte:

În veci iubi-o-vei, în veci

Va rămânea departe.

Ş-a tale zile-or fi cum sunt,

Pustii ca nişte stepe;

Iar nopţile de-un farmec sfânt

Ce nu-l mai poţi pricepe.