Dacă iubeşti fără să speri
De-a fi iubit vreodată,
Se-ntunecă de lungi păreri
De rău viaţa toată.
Şi-ţi lasă-n suflet un amar
Şi în gândiri asemeni,
Căci o iubire în zadar
Cu moartea-i sor- de gemeni.
Dar vindecarea la dureri
În piept, în partea stângă-i,
De-acolo trebuie să ceri
Cuvinte să te mângâi.
Acolo afli adăpost
Oricâte se întâmple,
Ca ş-un amor care-ar fi fost
Viaţa ta o împle.
Căci un luceafăr răsărit
Din liniştea uitării
Dă orizon nemărginit
Singurătăţii mării.
Şi ochiul tău întunecat
Atunci îl împle plânsul,
Iar ale vieţii valuri bat
Călătorind spre dânsul.
Şi dau cadenţe de nespus
Durerii tale lunge,
Pe când luceafărul e sus
Ca să-l nu-l poţi ajunge.
Zâmbeşte trist cu raze reci
Speranţelor deşarte:
În veci iubi-o-vei, în veci
Va rămânea departe.
Ş-a tale zile-or fi cum sunt,
Pustii ca nişte stepe;
Iar nopţile de-un farmec sfânt
Ce nu-l mai poţi pricepe.