De ce mă-ndrept ş-acum la tine iarăşi?
Căci fără de tine n-am de spus nimica…
Şi azi nu-mi pasă lumea ce-o să zică
De-acest poem, în contră-mi, spre ocară-şi.
De grija ei un fir de păr nu-mi pică…
Să ieie dar copiii mei în gheară-şi;
Părerea ta, iubit şi blond tovarăş,
De ea mă bucur şi de ea mi-e frică.
Amor şi moarte sunt în duşmănie:
Amic acestei des am căutat-o,
Ci-n drumul ei m-am dat, copilo, ţie…
Viaţa mea din nou ai câştigat-o
Şi orice road-a ei şi armonie
A ta-i cu drept: deci şi pe-aceasta iat-o!