De ce n-aflăm în împlinirea… - de Mihai Eminescu

De ce n-aflăm în împlinirea dorinţelor din astă lume,

Acea sublimă fericire ce înainte-i am visat,

De ce în cruda voluptate, de ce într-un strălucit nume

N-afli nimic – nimic din ceea ce-n astă lume-ai căutat.

Bacanta-ţi dă corpul de neauă, ochirea desperată, clară.

Ce pătrunzând nervii din tine, de voluptate tremuri tu;

Sărutul ei poate fi dulce, cu toate-asta, gura-i e-amară,

Nu-i dulce gura ce la mie înainte-ţi li se prea dădu!

Şi gloria te chinuieşte – e un supliciu ce apasă,

Mărirea e apăsătoare, insomnia e plata ta;

Şi vinu-n loc să lumineze a ta privire-ntunecoasă

Mai mult te face să vezi răul, micimile din lumea ta.

Nu împlinirea cea aievea a celor ce doreşti în lume,

Numai dorinţa după ceva e tot ce-i dulce pe pământ;

Dorinţa, iubirea de fală, ambiţia după un nume,

Îmbletul după mărire: te fac numai mai fericit.