Din Iliada - de Mihai Eminescu

Cântă-ne, zână, a lui Ahile Peleidul mânie,

Care cumplită făcu aheilor jale nespusă,

Suflete mii viteze de fii de eroi în Aii

Au trimis, pe ei înşii de pradă la câni lăsându-i

Şi la paseri. Astfel se-mplini a lui Zeus voinţă

Din acea zi când cearta făcu dezbinare amară

Între mult divinul Ahile şi fiul lui Atreu,

Agamemnon, al neamului tot şi al regilor rege.

Care din zei aţâţă al dezbinului foc între dânşii?

Fiul Latonei şi al lui Zeus, mânios pe rege,

El a trimis pierzătoare boli şi moarte prin gloate,

Pentru că atreidul mustrase pe preotul Chrise

Când acesta veni la Achaici mândre corăbii

Ca să-şi răscumpere fiic-aducând preţioasele daruri

Şi cu laurul nemuritorului Phoibos Apolon

Încunjură toiagul de aur. Tare rugă el

Şi pre ahei, dar mai cu seamă pe cei doi

Fraţi atrizi, ce erau căpetenii ai limbilor toate.