Din Odiseea - de Mihai Eminescu

8.0/10 - 186 de voturi
Din Odiseea

Spune-ne, muză divină, de mult iscusitul bărbat, ce

Lung rătăci după ce-au dărâmat Triada cea sfântă.

Multe cetăţi de oameni văzu şi datini deprinse,

Multe-n inima lui supărări pe mare avut-au,

Chibzuind pentru sufletul lui, alor săi înturnare.

Dar pe tovarăşi el nu mântui cu toat-a lui grijă.

Singuri ei gătiră pieirea prin fărădelege,

Căci, nebuni, ei boii-au tăiat luminosului fiu al

Lui Hyperion, încât le luă a-ntoarcerii ziuă –

De-aste vorbeşte-ne asemeni puţin a Cronidului fiică.

Toţi ceilalţi precât de pieire-au scăpat, pre acasă

Ei erau, mântuiţi de războaie şi de apele mării.

Numai pre el, doritul de patrie şi de soţie

Nimfa măreaţă-l oprea, minunata zână Calipso-n

Peştera cea boltită, râvnind de bărbat ca să-l aibă.

În rotitoarea plinire de vremuri trecut-au un an azi,

De când zeii întoarcerea-n ţară îi rânduise

În Itaca şi tot de nevoie el mântuit nu-i

La iubiţii lui. Toţi zeii-l plâng. Poseidon

Singur ţine mânie într-una el lui Odisseus,

Celui de-o samă cu zeii, înainte de-a ajunge în ţară-i.