Din valurile vremii… - de Mihai Eminescu

9.0/10 - 143 de voturi
Din valurile vremii…

Din valurile vremii, iubita mea, răsari

Cu braţele de marmură, cu părul lung, bălai –

Şi faţa străvezie ca faţa albei ceri –

Slăbită e de umbra duioaselor dureri!

Cu zâmbetul tău dulce tu mângâi ochii mei,

Femeie între stele şi stea între femei

Şi întorcându-ţi faţa spre umărul tău stâng,

În ochii fericirii mă uit pierdut şi plâng.

Cum oare din noianul de neguri să te rump,

Să te ridic la pieptu-mi, iubite înger scump,

Şi faţa mea în lacrimi pe faţa ta s-o plec,

Cu sărutări aprinse suflarea să ţi-o înec

Şi mâna friguroasă s-o încălzesc la sân,

Aproape, mai aproape pe inima-mi s-o ţin.

Dar vai, un chip aievea nu eşti, astfel de treci

Şi umbra ta se pierde în negurile reci,

De mă găsesc iar singur cu braţele în jos

În trista amintire a visului frumos…

Zadarnic după umbra ta dulce le întind

Din valurile vremii nu pot să te cuprind.