Dragoş Vodă cel bătrân - de Mihai Eminescu

Dragoş-vodă cel bătrân

Pe Moldova e stăpân,

Şi domnind cu toată slava

Şede-n scaun la Suceava,

La Suceava lăudată,

Cu ziduri înconjurată,

Zid de piatră nalt şi gros,

Că pe el merg cinci pe jos

Şi au loc cu de prisos;

Că merg trei călări alături

Şi mai au loc pe de lături

Caii mândri să şi-i joace

Când încolo, când încoace,

Iar din negri trunchi de stâncă

Peste valea cea adâncă,

Pe deasupra de cetate,

De biserici şi palate,

Stă domneasca cetăţuie,

Ce cu crestele-i se suie,

Repezite înspre nori

Peste codri sunători,

Cu-a ei ziduri, cu-a ei bolţi

Şi cu turnuri pe la colţi,

Ziduri grele şi cu creste

Cum au fost şi nu mai este.

Printre arcurile grele,

Printre negrele zăbrele

Abia soarele străbate

Între tinzi întunecate;

În pereţi de piatră goală

Au înfipt făclii de smoală,

Fumegând, cu flăcări roşii

Luminează-ntunecoşii

Stâlpi de piatră grei şi suri

Unde-atârnă armături,

Arătând a lor rugină

Sub făclia de răşină,

Paveze, mănuşi leite,

Caşte mândre, poleite,

Şi pieptare, obrăzare

Şi arcuri de vânătoare.

Iar în fundul sălii drepte

Se-nalţă pe şapte trepte

Tronul Domnului creştin,

Acoperit de-un baldachin,

Iară-n jeţul auriu

Şede Dragoş brumăriu,

Barba albă până-n brâu,

Cu ochi negri viforoşi;

Coroana de aur roş

Strălucind frumos pe frunte

Peste pletele cărunte;

Pe-a hlamidei sale cute

Flori de aur sunt cusute;

Şi cu faţa înţeleaptă

Şi cu schiptru-n mâna dreaptă.

Ochii mândri şi-i îndreaptă.

Iar l-a tronului picioare

Se înşiră pe covoare

Jeţuri de lemn dat la strug

Săpate cu meşteşug;

Ici şese, colo şese,

Pentru boierii alese.

La a tronului său scări

Şed în două părţi boieri

Aşezaţi, dup-a lor trepte,

Ca poruncile-i s-aştepte.

Vornicul Ţării-de-Jos

Sta în scaun luminos,

Un bătrân şi blând moşneag

Cu albastrul lui toiag,

Ce-i cu aur împletit

Cu pietre acoperit;

Iar de-aceasta mai în sus

Vornicul Ţării de sus;

Sta cu părul colilie

Pârcălabul de Chilie,

Şi cu genele lui albe

Pârcălab Cetăţii Albe,

După aceştia mai vin

Pârcălabul din Hotin.

Cel din Neamţ şi de la Vrance

Rezemat stătea pe lance,

Dar pe toţi i-ntrece în slavă

Pârcălabul de Suceavă.

Şi astfel, jur-împrejur,

Şed în blănuri de samur,

Cu pieptare la un fel

Şi cu mânici de oţel.

Cei ce-n lume se înalţă

Cizme roşie încalţă,

Cizme roşi împintenate

Şi pieptare-mplătoşate,

Cămăşi de zale mărunte,

Ce par ca focuri de munte,

Cine-n oaste are cârmă

Poartă cămaşă de sârmă…