Dragoş Vodă cel bătrân - de Mihai Eminescu

Dragoş-vodă cel bătrân
Pe Moldova e stăpân,
Şi domnind cu toată slava
Şede-n scaun la Suceava,

La Suceava lăudată,
Cu ziduri înconjurată,
Zid de piatră nalt şi gros,
Că pe el merg cinci pe jos

Şi au loc cu de prisos;
Că merg trei călări alături
Şi mai au loc pe de lături
Caii mândri să şi-i joace

Când încolo, când încoace,
Iar din negri trunchi de stâncă
Peste valea cea adâncă,
Pe deasupra de cetate,

De biserici şi palate,
Stă domneasca cetăţuie,
Ce cu crestele-i se suie,
Repezite înspre nori

Peste codri sunători,
Cu-a ei ziduri, cu-a ei bolţi
Şi cu turnuri pe la colţi,
Ziduri grele şi cu creste

Cum au fost şi nu mai este.
Printre arcurile grele,
Printre negrele zăbrele
Abia soarele străbate

Între tinzi întunecate;
În pereţi de piatră goală
Au înfipt făclii de smoală,
Fumegând, cu flăcări roşii

Luminează-ntunecoşii
Stâlpi de piatră grei şi suri
Unde-atârnă armături,
Arătând a lor rugină

Sub făclia de răşină,
Paveze, mănuşi leite,
Caşte mândre, poleite,
Şi pieptare, obrăzare

Şi arcuri de vânătoare.
Iar în fundul sălii drepte
Se-nalţă pe şapte trepte
Tronul Domnului creştin,

Acoperit de-un baldachin,
Iară-n jeţul auriu
Şede Dragoş brumăriu,
Barba albă până-n brâu,

Cu ochi negri viforoşi;
Coroana de aur roş
Strălucind frumos pe frunte
Peste pletele cărunte;

Pe-a hlamidei sale cute
Flori de aur sunt cusute;
Şi cu faţa înţeleaptă
Şi cu schiptru-n mâna dreaptă.

Ochii mândri şi-i îndreaptă.
Iar l-a tronului picioare
Se înşiră pe covoare
Jeţuri de lemn dat la strug

Săpate cu meşteşug;
Ici şese, colo şese,
Pentru boierii alese.
La a tronului său scări

Şed în două părţi boieri
Aşezaţi, dup-a lor trepte,
Ca poruncile-i s-aştepte.
Vornicul Ţării-de-Jos

Sta în scaun luminos,
Un bătrân şi blând moşneag
Cu albastrul lui toiag,
Ce-i cu aur împletit

Cu pietre acoperit;
Iar de-aceasta mai în sus
Vornicul Ţării de sus;
Sta cu părul colilie

Pârcălabul de Chilie,
Şi cu genele lui albe
Pârcălab Cetăţii Albe,
După aceştia mai vin

Pârcălabul din Hotin.
Cel din Neamţ şi de la Vrance
Rezemat stătea pe lance,
Dar pe toţi i-ntrece în slavă

Pârcălabul de Suceavă.
Şi astfel, jur-împrejur,
Şed în blănuri de samur,
Cu pieptare la un fel

Şi cu mânici de oţel.
Cei ce-n lume se înalţă
Cizme roşie încalţă,
Cizme roşi împintenate

Şi pieptare-mplătoşate,
Cămăşi de zale mărunte,
Ce par ca focuri de munte,
Cine-n oaste are cârmă

Poartă cămaşă de sârmă…