E împărţită omenirea… - de Mihai Eminescu

7.0/10 - 181 de voturi
E împărţită omenirea…

E împărţită omenirea

În cei ce vor şi cei ce ştiu.

În cei dintâi trăieşte firea,

Ceilalţi o cumpănesc ş-o scriu.

Când unii ţese haina vremii,

Ceilalţi a vremii coji adun:

Viaţă unii dau problemei,

Ceilalţi gândirii o supun.

Dar pace este între dânşii:

Ce unii fac iau alţi-aminte.

Căci până azi domneşte într-înşii

A cărţii tale graiuri sfinte.

N-a intrat viermele-ndoielii,

Copil e ochiul lor când vede,

Căinţa văd urmând greşelii,

Căci omul tot în tine crede.

Al răului geniu arate-mi

Un om din viţă pământească,

Ce-ar fi-ncercat ale lui patimi

Înaintea ta să-ndreptăţească;

Căci buni şi răi trăiesc în tine,

Cuvântul tău e calea lor –

De-a lor abateri li-i ruşine,

Căci tu eşti ţinta tuturor.

Virtutea nu mai e un merit,

Căci merit nu-i când nu e luptă.

Asupra ta ei nu se-ntărât

Cu viaţa-n joc, cu mintea ruptă;

Mânând cu anii colbul şcolii,

Ei cred făr-a fi înţeles,

Din cărţi străvechi roase de molii

Îşi împlu mintea cu eres.

Ei nu pătrund a ta mărire –

Minune-i pentru dânşii tot.

Necercetând nimic în fire,

Nimic nu ştiu, nimic nu pot;

Căci nu-i supusă lămuririi

Gândirea-n capul înţelept –

La toate farmecele firii

Se bat cu mâinile pe piept.

Urmând a cărţilor străveche

Statornic, nemişcat învăţ,

E surdă azi a lor ureche

Privindu-ţi firea cu dispreţ;

Legată-n lanţ e a lor minte

Şi rodul minţii e sălbatec,

Se plac în mistice cuvinte

Şi-esplică totul enigmatic.