Ea-şi urma cărarea-n codru - de Mihai Eminescu

8.0/10 - 116 de voturi
Ea-şi urma cărarea-n codru

Ea-şi urma cărarea-n codru.

Eu mă iau pe a ei urmă,

Când ajung cu ea alături

Răsuflarea-mi mi se curmă.

Mai răsuflu înc-o dată,

Zic o vorbă, ea tresare

Şi se uită-n altă parte

Şi răspuns de loc nu are.

Dar mereu de ea m-apropii

Şi vorbesc şi îi dau sfaturi;

Ea se apără c-o mână

Şi se uită tot în laturi.

Când pe talie-i pun braţul,

Ea se frânge, va să scape,

Dar o trag mereu spre mine,

Mai aproape, mai aproape.

Mai nu vrea şi mai se lasă.

Capul ei mi-l pun pe umăr,

Pun pe ochii-nchişi, pe gură,

Sărutări fără de număr.

Şi la piept o strâng mai tare.

Răsuflarea-mi se sfârşeşte;

O întreb de ce-i mâhnită,

O întreb de mă iubeşte.

Iar ea ochii şi-i deschide

Mari, puternici, plutitori:

– îmi eşti drag din cale-afară,

Dar obraznic uneori.