Ea-şi urma cărarea-n codru.
Eu mă iau pe a ei urmă,
Când ajung cu ea alături
Răsuflarea-mi mi se curmă.
Mai răsuflu înc-o dată,
Zic o vorbă, ea tresare
Şi se uită-n altă parte
Şi răspuns de loc nu are.
Dar mereu de ea m-apropii
Şi vorbesc şi îi dau sfaturi;
Ea se apără c-o mână
Şi se uită tot în laturi.
Când pe talie-i pun braţul,
Ea se frânge, va să scape,
Dar o trag mereu spre mine,
Mai aproape, mai aproape.
Mai nu vrea şi mai se lasă.
Capul ei mi-l pun pe umăr,
Pun pe ochii-nchişi, pe gură,
Sărutări fără de număr.
Şi la piept o strâng mai tare.
Răsuflarea-mi se sfârşeşte;
O întreb de ce-i mâhnită,
O întreb de mă iubeşte.
Iar ea ochii şi-i deschide
Mari, puternici, plutitori:
– îmi eşti drag din cale-afară,
Dar obraznic uneori.