Meniu
Poezii de Mihai Eminescu

Eu nu cred nici în Iehova

1 min de citit 7.0 / 10 (150 voturi)

Eu nu cred nici în Iehova,

Nici în Buddha-Sakya-Muni,

Nici în viaţă, nici în moarte,

Nici în stingere ca unii.

Visuri sunt şi unul ş-altul,

Şi tot una mi-este mie

De-oi trăi în veci pe lume,

De-oi muri în vecinicie.

Toate-aceste taine sfinte

– Pentru om frânturi de limbă –

În zădar gândeşti, căci gândul,

Zău, nimic în lume schimbă.

Şi fiindcă în nimica

Eu nu cred – o, daţi-mi pace!

Fac astfel cum mie-mi pare

Şi faceţi precum vă place.

Nu mă-ncântaţi nici cu clasici,

Nici cu stil curat şi antic –

Toate-mi sunt de o potrivă,

Eu rămân ce-am fost: – romantic.

Sursă și drepturi

Autor: Mihai Eminescu

Raportează o eroare sau o problemă de drepturi

Colecții relevante

Ți-a plăcut?
Cum ai evalua "Eu nu cred nici în Iehova"?
Apasă o stea pentru a trimite nota ta
Rating: 7.0/10 - 150 voturi