Frumoasă-i… - de Mihai Eminescu

8.0/10 - 119 de voturi
Frumoasă-i…

În lacul cel verde şi lin

Răsfrânge-se cerul senin,

Cu norii cei albi de argint,

Cu soarele nori sfâşiind.

Dumbrava cea verde pe mal

S-oglindă în umedul val,

O stâncă stârpită de ger

Înalţ-a ei frunte spre cer.

Pe stânca sfărmată mă sui,

Gândirilor aripi le pui;

De-acolo cu ochiul uimit

Eu caut colo-n răsărit

Şi caut cu sufletul dus

La cerul pierdut în apus.

Cobor apoi stânca în jos,

Mă culc între flori cu miros,

Ascult la a valului cânt,

La geamătul dulce din vânt.

Natura, de jur împrejur,

Pe sus e o boltă de-azur,

Pe jos e un verde covor,

Ţesut cu mii tinere flori.

Văd apa ce tremură lin

Cum vântul o-ncruntă-n suspin,

Simt zefiri cu-aripi de fiori

Muiate în miros de flori,

Văd lebede, barcă de vânt,

Prin unde din aripi dând,

Văd fluturi albaştri, uşori,

Roind şi bând miere din flori.

De ce nu am aripi să zbor!

M-aş face un flutur uşor,

Un flutur uşor şi gentil

Cu suflet voios de copil,

M-aş pune pe-o floare de crin,

Să-i beau sufleţelul din sân,

Căci am eu pe-o floare necaz:

Frumoasă-i ca ziua de azi!