Iubitei - de Mihai Eminescu

O, îndulceşte-ţi ochii tăi, iubită,

O, însenină faţa ta de nea.

Nu ştii că-n piept inima mea rănită

Tresare-adânc la întristarea ta?

Tresare-adânc, tresare-adânc, iubită –

Oh, în zadar mi-ncreţi tu fruntea ta.

Durerea chiar de-o simulezi – eu simt

Fiori adânci în pieptul meu trezind.

Ah! cât eşti tu de mândră şi frumoasă

Când râzi, când plângi, când mă săruţi, când – ah!

Cuprind în mâni eu capul tău – geloasă!

Şi sărut ochii-ţi plini de lacrimi, ah!

Ei strălucesc ca stelele focoase

Ce-ntr-a junie-mi noapte lumina!

Şi te iubesc, şi te sărut, te-ador,

Amorul meu, nespusul meu amor!

O, nu-mi muri, o, nu-mi muri, iubită,

C-atunci în veci prin noapte-aş rătăci –

Mi-aş sfărma viaţa-n jalea cea cumplită

Şi de durere n-aş putea muri.

Aş purta-n timp inima-ncremenită,

Cu ochii stinşi, şi gura-ar amuţi.

Durerea ta m-ar face să trăiesc,

Ca să trăiesc, ca să înnebunesc.

Aşteaptă dar cu moartea ta, iubită,

Pân-ce de fericire-oi muri eu.

Cu roze să-ncununi fruntea-mi pălită,

Zâmbind să mă săruţi, amorul meu;

De-oi învia, să ştii, dumnezeită,

Că-un somn a fost angelic, deşi greu.

De nu mă voi trezi, să ştii, să ştii –

Că-n veci visez la ochii tăi cei vii.

Cum va fi acel vis eu nu-ţi pot spune –

Eu numai îl gândesc când mă cufund

În ochii tăi. – Neclare sunt, nebune,

Acele-nchipuiri ce mă pătrund.

Priveşte tu în ochii mei şi-mi spune

Ce vezi în ei, în dorul lor profund.

Tot ce-ai văzut eu n-am văzut n-al tău –

Nici în mormânt nu pot ca să-i uit eu.

Ei sunt minuni ce-a muri nu mă lasă,

În somnul morţii m-or nelinişti,

Pătrunde-vor cu raza lor focoasă

Chiar în sicriul unde voi dormi.

Ei au pătruns prin pături neguroase,

Ce viaţa mi-a urzit până aci –

De-aţi putut sparge negurile-acele,

Veţi lumina în veci, iubite stele!

Oh, nu-mi muri, te rog! Căci tot ce-n lume

Eu am iubit murit-au prea curând –

Orice amor ce n-a luat drept glume

Al meu amor e astăzi în mormânt. –

Dar astăzi văd c-am pierdut num-un nume:

Căci ea eşti tu – tu ea – într-un cuvânt

Tu mi-ai murit o dată. – Să nu-mi mori

De-a doua oară, înger de amor.

Căci de-ai muri ce-aş face eu în lume –

N-aş regăsi în veci chipu-ţi uşor

Şi osândit aş fi să stau în lume –

De jalea ta eu n-aş putea să mor.

Acum – acum n-aş plânge al tău nume

Ci chiar pe tine, vecinice amor:

Mort, aş trăi eu; viu, eu aş fi mort.

Trăieşte-mi dar – c-adânc în piept te port