Născute-abia izvoare stau de sfadă
Deprind copile oceanica lor limbă
Şi trec spărgându-şi albia lor strâmbă
Prin lunci mulţime şi prin stânci grămadă.
Din munte-aleargă şi la şes se plimbă
Colo-n cuibar de ape fug să cadă,
Colo cu şir de valuri fac paradă,
Aceleaşi sunt deşi mereu se schimbă.
Cu adâncimea apei s-adânceşte
Din glasul lor a sunetului scară
Devine tristă, rânduri-rânduri creşte.
Până ce urnindu-se în marea-amară
Un fluviu mândru ce-ostenit mugeşte
Trecutul glas cu totul şi-l uitară.