La moartea principelui Ştirbey - de Mihai Eminescu

7.0/10 - 200 de voturi
La moartea principelui Ştirbey

Turnurile mişcă-n doliu a lor inimi de aramă

Şi un înger cu-aripi negre, cu diademă de spini,

Cu cântarea-i plângătoare lumea mişcă, lumea cheamă,

Precum mişcă vântu-n cântec faţa mării de senin.

Şi cu ochiul plin de lacrimi naţiunea cea română,

Care are-n mii de inimi sufletul ei tremurând,

Vede cum prin nori se stinge stea cu flacără divină

Şi aude-n cer un tunet şi un gemet pe pământ…

A-ntristării neagră-aripă peste lume se întinde,

Totul tace, căci durerea este mută ca un gând,

Lumea azi nimic nu vede, ochiu-i nimic nu cuprinde,

Decât cursu-acelui astru ce se sparge p-un mormânt.

Cine-i acvila ce cade? Cine-i stânca ce se sfarmă?

Cine-i leul ce închide cu durere ochii săi?

Cine-i tunetul ce moare umplând lumea de alarmă?…

– Este domnul României: Barbu Dimitrie Ştirbey!…

Pergole retractabile