La o artistă - de Mihai Eminescu

7.0/10 - 159 de voturi
La o artistă

Credeam ieri că steaua-ţi e-un suflet de înger

Ce tremură-n ceruri, un cuget de aur

Ce-arunc-a lui raze-n o luncă de laur

Cu-al cântului dar,

Iar tu, interpretă-a cereştilor plângeri,

Credeam că eşti chipul ce palida stelă

Aruncă pe-o frunte de undă rebelă,

Pe valul amar.

Dar astăzi poetul cu inima-n ceruri,

Răpit d-a ta voce în rai de misteruri,

Ş-aduce aminte că-n cerul deschis

Văzut-a un geniu cântând Reveria,

Pe-o arpă de aur, c-un Ave Maria –

Şi-n tine revede sublimul său vis.

Ca dulci gânduri de poet.

Sau ca lira sfărâmată,

Ce răsgeme-ngrozitor,

Când o mână îngheţată

Rumpe coardele-n fior,

Astfel mâna-ţi tremurândă

Bate-un cântec mort şi viu,

Ca furtuna descrescândă

Care muge a pustiu.

Eşti tu nota rătăcită

Din cântarea sferelor,

Ce eternă, nefinită

Îngerii o cântă-n cor?

Eşti fiinţa-armonioasă

Ce-o gândi un serafin,

Când pe lira-i tânguioasă

Mâna cântecul divin?

Ah, ca visul ce se-mbină

Palid, lin. încetişor,

Cu o rază de lumină

Ce-arde geana ochilor;

Tu cântare întrupată!

De-al aplauzelor flor

Dispărând divinizată,

Răpişi sufletu-mi în dor.