Locul aripilor - de Mihai Eminescu

8.0/10 - 114 de voturi
Locul aripilor

Strecor degetele mele printre buclele-ţi de aur,

Raze cari cad în valuri pe un sân ce n-am văzut,

Căci corsetul ce le-ascunde e o strajă la tezaur,

Iară ochii-ţi, gardianii, mă opresc şi mă sumut.

Ochii tăi, înşelătorii! A ghici nu-i pot vreodată,

Căci cu două înţelesuri mă atrag şi mă resping –

Mă atrag când stau ca gheaţa cu privirea desperată,

Mă resping când plin de flăcări eu de sânul tău m-ating.

O, atunci mâna ta-i tare şi respinge cu putere

Mâna mea, care profană ar intra în sanctuar

Să se-ascundă-n sânii-ţi tineri, pe când eu plin de plăcere

Să uit lumea-n sărutarea-ţi şi în ochii tăi de jar.

Astăzi însă nu-s ca flama cea profană şi avară,

Inima mi-e sântă astăzi, cald şi dulce-i pieptul meu,

Azi sunt cast ca rugăciunea şi timid ca primăvara,

Azi iubesc a ta fiinţă cum iubesc pe Dumnezeu.

Tu surâzi cu ne-ncrezare?… Cât de rea eşti tu, copilă!

Lasă ca sub gazul roşu eu la sânii-ţi să pătrunz,

Să deschei corsetul ista… Tu roşind să râzi gentilă,

Eu s-apăs fruntea-mi arzândă între piepţii albi, rotunzi

Şi să strecor a mea mână după gâtu-ţi de zăpadă!

Tu roşeşti… tu nu vrei, Marta?… O, de-ai şti ce caut eu…

Ai surâde şi-al tău umăr ai lăsa ca să se vadă,

Să-ţi privesc în ochi cu capul rezemat pe pieptul tău.

Cunjurând c-un braţ molatec gâtul tău cel alb ca zarea,

Apăsând faţa-ţi roşită pe-al meu piept bătând mereu,

Eu cu cealaltă mână pe-ai tăi umeri de ninsoare:

Locul aripilor albe le-aş căta-n delirul meu!

Locul ciunt unde aripa se-nalţă albă c-argintul

Când tu înger încă-n ceruri pluteai dulce, fericit,

Locul de-unde-apoi căzură când tu, vizitând pământul

Te-ai uitat… şi-n lumea asta ca copilă te-ai trezit.