Luna iese dintre codri - de Mihai Eminescu

9.0/10 - 129 de voturi
Luna iese dintre codri

Luna iese dintre codri.

Noaptea toată stă s-o vadă.

Zugrăveşte umbre negre

Pe linţolii de zăpadă.

Şi mereu ea le lungeşte

Şi suind în cer le mută,

Parcă faţa-i cuvioasă

E cu ceară învăscută.

Ce gândeşte? – numai norii

Lin se-mbină, se dezbină

Ca făşii de gaz albastru,

Ca şi aburi cu lumină.

Lin pin iarbă scotoceşte

Apa-n prund şi-n pietricele.

Florile surâd în taină,

Oare ce-or surâde ele?

Şi-s cu neguri îmbrăcate

Lac, dumbravă şi pădure.

Stele palid tremurânde

Ard pin negurile sure.

Lumea-n rouă e scăldată,

Lucioli pe lacuri zboară.

Luna umbrei, umbra lunii

Se amestec, se-nfăşoară.

Lunecând pe ceruri, norii

Negri-acopăr tot seninul.

Se sting una după alta

Şi icoana şi suspinul.

Înfăşat în întuneric,

Eu nu văd, nu aud şoapte.

Ah, mă simt atât de singur!

Este noapte, noapte, noapte.