De ce cu ochii-ncremeniţi sub bolte
De marmură – tu-l priveşti cu spaimă crudă?
Pândeşti ca leii, fruntea ta asudă
Şi pumnu-ţi vrea mânia-i s-o dezvolte.
Secerătorul tău l-ai pus la trudă
Şi snopi de vieţi sunt a lui recolte;
Pentru-al lui cap ai înfruntat revolte
Şi astăzi simţi că strângi la piept pe-o Iudă.
Te înalţă-n cer invidia vulgară
Căci ştii din lorzii junghiaţi a face
Lui Fabiano a măririi scară.
Tu eşti regină şi astfel îţi place.
Cine te vede, slab obraz de ceară,
Ştiind furtuna vieţii tale tace.